Se ducea să-și ia fiul de la grădiniță

Sabine, mama unui băiețel de 3 ani, a fost ucisă pe 30 ianuarie. Lovită de un camion, femeia, care mergea pe bicicletă să-și ia fiul de la grădiniță, nu a avut nicio șansă.

Șoferul mastodontului de 18 tone a vrut să vireze la dreapta, iar o parte din tractorul-remorcă a ajuns pe banda de biciclete pe care circula Sabine și s-a răsturnat peste ea.

Parchetul îl acuză pe inculpat, un bărbat de 58 de ani, că nu a respectat viteza redusă la schimbarea direcție de mers.

Șoferul avea 18 km/ h

Camionul se oprise anterior la un semafor roșu și apoi pe verde. Întrucât biciclistul era vizibil în oglinda exterioară cu câteva secunde înainte de coliziune, accidentul ar fi putut fi evitat, dacă șoferul fi condus cu viteza indicată, potrivit rechizitoriului. În momentul tragediei, camionul avea 18 km/h.

„Nu aș dori nimănui să pățească ce am pățit eu”, a declarat inculpatul. „Conduc camioane de 34 de ani, nu mi s-a mai întâmplat niciodată așa ceva”, a insistat el. „Îmi pare atât de rău. Nu am văzut-o”, a adăugat șoferul

De la accidentul mortal, nu s-a mai urcat la volanul unui camion și acum lucrează ca operator de mașini la sediul unei companii și conduce un motostivuitor.

Victima avea căști în urechi

Mai mulți martori au mai subliniat, în procesul de marți, că drumul era îngustat la momentul tragediei din cauza unui șantier. Iar o altă o persoană a declarat că victima „a apărut din senin” și că avea căști „earpods” în urechi.

Martorii și-au mai amintit cum bărbatul a coborât din cabină după accident, plângând și țipând.

Nu, nu, nu!” a strigat. Mi se părea că viața lui s-a prăbușit pentru că a luat o viață.

Cea mai ușoară pedeapsă prevăzută

Potrivit avocatului apărării, clientul său trebuie achitat, însă inculpatul a fost găsit vinovat de ucidere din culpă și a primit o amendă de 4.200 de euro.

Judecătorul a indicat că această așa-numită „amendă cu suspendare” este „cel mai ușor mijloc” pe care legea penală îl oferă ca posibilă sancțiune.

„Tehnologia nu rezolvă toate problemele”

Cazul arată, de asemenea, că tehnologia „nu rezolvă toate problemele”, pentru că sistemul de asistență la viraj, instalat pe camion cu doar trei luni în urmă, a fost instalat incorect și „a provocat chiar și o tragedie”. Biciclista se deplasa exact în zona de lângă camion care nu a fost detectată de sistemul de asistență.

Părinții Sabinei au făcut recurs.

Pe holul instanței, mama decedatei s-a declarat „șocată“: „Nimeni nu se gândește că un băiețel crește fără mamă!”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News