Conducătorul auto de origine română a sunat disperat la poliție, anunțând: ”Am lovit un tigru!”.

Ineditul incident s-ar fi produs pe Autostrada 65, în apropierea localității Edenkoben, în drum spre Karlsruhe.

Alertați de acest apel, polițiștii locali au sosit rapid la locul faptei, pentru a vedea cu ochii lor ”minunea” de tigru aflat în libertate prin pădurile Germaniei.

Nu a fost însă să fie, în loc de tigru, autoutilitara condusă de cetățeanul român lovind, de fapt, o … căprioară.

Șoferul român, în vârstă de 44 de ani, a încercat apoi să explice mai în amănunt incidentul polițiștilor veniți să-l salveze.

Aflat încă în stare de șoc, românul a susținut minute bune că mașina condusă de el a lovit o felină mare. Dacă nu era tigru, poate lup, dar, cu siguranță, o felină mai mare.

Nici el nu știa prea bine ce anume lovise, numai căprioară nu era. Vorbind destul de greu în limba germană, românul a dezvăluit oamenilor legii faptul că s-a pierdut cu firea și n-a coborât din cabina autoutilitarei să vadă ce anume a lovit, de frică să nu fie și el atacat de ”felină”.

Mai mult afară era noapte, așa că sentimentul de panică pe care l-a avut după accident s-a amplificat.

Polițiștii l-au liniștit pe român, stabilind, conform waz-online.de, că tir-ul a acroșat, de fapt, o căprioară.

Acest tip de accident este frecvent în Germania, de multe ori căprioarele traversând în fugă autostrăzile din această țară.

 
 

Urmărește-ne pe Google News