Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost prins, azi dimineață, pe Autostrada A3 Turda-Borș, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 208 kilometri pe oră.
Bărbatul a fost depistat, în jurul orei 11.00, de polițiștii Brigăzii Autostrăzi și Misiuni Speciale, pe Autostrada A3 Turda – Borș, conducând cu viteză excesivă.
Amendat cu 1.125 de lei
“Acesta a fost surprins cu ajutorul aparatului radar, la kilometrul 15, în timp ce conducea un autoturism, cu viteza de 208 kilometri pe oră”, transmite Poliția Română, printr-un comunicat.
Polițiștii l-au sancționat pe tânăr cu amendă de 1.125 de lei, iar, ca măsură complementară, i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Câștigătorul celor 9,5 milioane de euro la Loto 6/49 și-a ridicat premiul. De cât timp joacă la Loto
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Libertateapentrufemei.ro
Cum arăta Gabriela Lucuțar în tinerețe, cu părul lung, și care era profesia ei de bază. Imagini rare cu “Regina Întunericului”, din albumul de familie
FANATIK.RO
În ce trebuie să pui grâul la încolțit de Sfântul Andrei, de fapt. Cum faci ca să-ți crească mare și frumos
GSP.RO
„Hei, prieteni UEFA, tot stadionul strigă asta!” » Albanezii au ieșit la atac, după scandarea despre Kosovo care s-a auzit la meciul Serbiei
Elle.ro
Anunțul surprinzător făcut de Anca Țurcașiu după vacanța cu noul ei partener în Abu Dhabi: „Am mai încheiat un capitol…”
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
HOROSCOP
Horoscop 20 noiembrie 2024. Scorpionilor le place să iasă în evidență, nu lasă pe altcineva să strălucească și să ocupe un loc pe care-l doresc ei