Cuprins:
O pastilă de Fasconal l-a lăsat doi ani fără permis
Florin Nae a fost oprit în trafic în ianuarie 2022, în Bolintin Vale, și testat cu aparatul drugtest, deși în mașină se aflau mama și fiica sa.
A fost șocat când a văzut rezultatul: „Mi-a făcut drugtestul, care a ieşit 10 miligrame de opiu. Mi-a ieşit opiu. Eu le-am spus că am luat o pastilă de Fasconal pentru că mă durea foarte rău capul”.
Deși medicul de la Spitalul Bolintin Vale a observat imediat că nu părea sub influența drogurilor: „Domnul doctor a spus că nu i se pare că eu sunt drogat”, Florin rămas totuși fără de permis timp de peste doi ani.
Rezultatele de laborator, primite după patru luni, i-au dat dreptate: nu consumase substanțe interzise.
„Fasconal conține aspirină, paracetamol, codeină și cafeină. Dacă vei lua o astfel de pastilă și într-un interval de 4-6 ore ești oprit în trafic și vei efectua un drugtest, acesta va ieși, cel mai probabil, pozitiv pentru opioide”, avertiza medicul psihiatru Cristian Paparău, pe Facebook.
A dat Poliția Rutieră în judecată
Birocrația și lipsa unui protocol clar pentru astfel de situații l-au împiedicat să conducă, motiv pentru care a decis să dea în judecată Poliția Rutieră.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_37af698838828869b1e1b8074a892088.webp)
Tribunalul București i-a dat câștig de cauză. Astfel, Poliţia Rutieră este obligată să-i plătească șoferului despăgubiri de 3.000 de euro.
Însă Florin consideră despăgubirea prea mică pentru trauma suferită și anunță că va face recurs.
Cazul său readuce în atenție fiabilitatea aparatelor drugtest, despre care chiar specialiștii INML își exprimă rezervele.
„Ar fi mai de folos o mai bună setare a aparatelor poliției pe niște praguri pe relevanță”, a spus Gabriel Gorun, reprezentant INML.
Potrivit unui raport recent al Consiliului Superior de Medicină Legală, în 2023, 62% dintre testele rapide de droguri pozitive au fost confirmate prin analize de laborator, ceea ce înseamnă că peste 1.100 de rezultate au fost fals pozitive.
Legea a fost modificată anul trecut, iar șoferii rămân fără permis doar până la obținerea analizelor IML, cu un termen maxim de 72 de ore.
Atunci când termenul este depășit, șoferii primesc carnetul de conducere înapoi, până când analizele sunt gata.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d0ef0a283cc1be265c01c6c57a895fd3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_bfb3b8675ac401fa9b627f2a66817c94.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7b99ae7da4980a72c5581437ae66b63b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_504ee18886cbbd6c02ec6c5c54a67344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_3b2ddd42d866d833a6e31317846d6641.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8af3fdcab391f9482ae3b281689b2bdc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_5d065912cddec15dee9619cb0d479888.jpg)