UPDATE ora 22:35. Proprietarul autoturismului a fost identificat, însă nu poate fi sancţionat în niciun fel pentru că filmarea nu a fost realizată cu aparatură omologată, a anunțat IPJ Prahova, potrivit Adevărul.
”Cu privire la înregistrarea video apărută în spaţiul public, proprietarul autoturismului prezentant în imagini a fost identificat. În conformitate cu art. 109 din OUG nr. 195/2002, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează direct de către poliţistul rutier şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Prahova.
Totodată, Poliția Prahova precizează că, după verificările interne în cazul polițiștilor aflați în serviciu în noaptea în care șoferul a fost filmat conducând pe contrasens, ”se vor dispune măsuri”.
În imaginile postate luni, 26 aprilie, pe Facebook se poate observa că mașina care circulă pe contrasens, într-o zonă în care benzile de circulație sunt despărțite cu parapet, întâlnește două autoturisme care circulă regulamentar și doar norocul face ca întreaga scenă să nu se transforme într-o tragedie.
Potrivit autorului postării de pe Facebook, mașina care circula neregulamentar, cu o viteză de aproximativ 130 km/ h, un Ford înmatriculat în Ialomița, era condusă de o șoferiță.
Autorul filmării susține că a sunat de două ori la 112 pentru a semnala situația. Prima dată i s-a transmis că șoferul care circula pe contrasens va fi oprit la Comarnic, apoi la Sinaia. Numai că, spune el, șoferul nu a fost oprit, și l-a observat la Predeal, în județul Brașov, cum a virat la stânga, pe drumul către Râșnov.
„Am sunat la 112, de aceea n-am filmat mai mult. Mi-au zis ca îl opresc la Comarnic. Trecând de Comarnic, am mai sunat o dată și au zis că îl opresc la Sinaia. La poliție, am vorbit de fiecare dată cu agentul Albu, de la Poliția Prahova”, a spus șoferul care a filmat.
IPJ Prahova a emis un comunicat de presă: „Referitor la imaginile video apărute în spațiul public ce ilustrează un autoturism care circulă pe contrasens, posibil pe direcția Câmpina spre Breaza, au fost dispuse verificări pentru identificarea conducătorului auto/ conducătoarei auto și stabilirea situației de fapt”.
În plus, conducerea Poliției Prahova a dispus verificări cu privire la modul de acțiune al polițiștilor. În funcţie de rezultatul verificărilor, vor fi dispuse măsuri în consecinţă.
Foto: Observatorul Prahovean
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro