Un şofer a fost fotografiat, vineri, în timp ce mergea pe contrasens pe Autostrada Timişoara – Arad, poliţiştii reuşind să-l identifice, astfel că vor fi luare măsurile legale împotriva sa.
Fotografia în care apare un şofer la volanul unei maşini cu numere de Arad, care circulă pe contrasens pe Autostrada Timişoara – Arad, a fost postată pe Facebook, vinery, fiind făcută de un alt şofer care circula regulamentar.
Şeful biroului Autostrada A1 Deva – Nădlac, Valentin Burtă, a declarat, conform MEDIAFAX, că şoferul care a circulat pe contrasens a fost identificat şi urmează să fie sancţionat. De asemenea, permisul de conducere îi va fi reţinut.
“Am identificat proprietarul maşinii. Trebuie să-i facem o invitaţie scrisă, care va fi trimisă prin corespondenţă, să se prezinte la biroul nostru şi ulterior vom lua măsurile legale. Urmează să-i fie reţinut permisul de conducere şi va fi sancţionat contravenţional”, a afirmat Valentin Burtă.
Citește și: VIDEO EXCLUSIV/Cum a reușit Ecaterina Ladin să intre în pielea personajului Dalida din ”Las Fierbinți” ”M-au inspirat secretarele pe care le-am cunoscut!”