În imagini se vede cum un echipaj al Poliție Locale Constanța legimitează un șofer care a oprit neregulamentar marți seara. Furios, șoferul a început să îi injure pe polițiști și, la un moment dat, l-a împins pe unul dintre agenți, scrie ct100.ro.
Mai mult, bărbatul, în vârstă de 31 de ani, a refuzat să se legitimeze, iar polițiștii l-au încătușat.
„Politiștii locali au depistat un conducător auto în vârstă de 31 de ani din municipiul Constanța care oprise neregulamentar pe strada Soveja. Politiștii locali au încercat să-i stabilească identitatea, dar șoferul a refuzat vehement să se legitimeze pe motiv că el nu se legitimează la politiștii locali și a devenit recalcitrant aducând injurii oamenilor legii. L-au încătușat și l-au condus la sediul instituției unde s-a legitimat și l-au sancționat contravențional cu suma totală de 690 de lei ( pentru oprire neregulamentară și deranjarea ordinii publice, refuz de legitimare și injurii) și i-au fost aplicate 2 puncte de penalizare conform Codului Rutier”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Constanța.
În primele patru luni din 2018, cel puțin 20 de polițiști au fost bătuți și înjurați, în timpul misiunilor, potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
Citește și Liviu Dragnea spune că s-a încercat asasinarea lui, anul trecut: „Au venit patru străini. Am aflat cine i-a plătit, dar nu pot spune”