Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a transmis, marți, bărbatul este cercetat pentru ultraj, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Luni, șoferul a fost prins fără permis de conducere la volanul mașinii în municipiul Constanţa, iar polițiștii care l-au oprit au constatat că acesta mirosea a alcool. Bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest, iar, ulterior, a refuzat prelevarea probelor biologice la spital.

„Pe parcursul intervenţiei lucrătorilor de poliţie, inculpatul a manifestat un comportament agresiv fizic şi verbal faţă de aceştia. A fost încătuşat, iar apoi a lovit cu capul în zona nasului pe agentul B.A.C., producându-i leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale, şi l-a muşcat de un deget al mâinii drepte pe agentul U.V., producându-i leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale.”, se arată în comunicatul poliției.

Bărbatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru infracțiuni rutiere, se arată în comunicat.

Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind prezentat apoi Judecătoriei Constanţa care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
Știrileprotv.ro
Descoperirea năucitoare făcută de angajatul unei companii din Roman, care lucra la banda de procesare a sfeclei de zahăr
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
De sâmbătă, 7 septembrie 2024, de la ora 7, patru zodii îl prind pe Dumnezeu de un picior. Se întâmplă lucruri deosebite pentru ele
FANATIK.RO
De sâmbătă, 7 septembrie 2024, de la ora 7, patru zodii îl prind pe Dumnezeu de un picior. Se întâmplă lucruri deosebite pentru ele
Gică Hagi a impus reguli clare jucătorilor care se cazează în Academie » Regulamentul de Ordine Interioară este drastic. „Ușa camerei nu se încuie”
GSP.RO
Gică Hagi a impus reguli clare jucătorilor care se cazează în Academie » Regulamentul de Ordine Interioară este drastic. „Ușa camerei nu se încuie”
Proiectul ambițios al lui Ceaușescu care a rămas de izbeliște. Lucrarea de infrastructură ar fi pus România în rând cu Italia sau Franța
FANATIK.RO
Proiectul ambițios al lui Ceaușescu care a rămas de izbeliște. Lucrarea de infrastructură ar fi pus România în rând cu Italia sau Franța
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Jobul dorit de 1 din 3 tineri români. Salariile, între 600 şi 900 de euro
Observatornews.ro
Jobul dorit de 1 din 3 tineri români. Salariile, între 600 şi 900 de euro
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI