Un bărbat din județul Tulcea a fost amendat, luni, cu 4.785 de lei după ce a fost prins conducând cu 180 de kilometri pe oră pe DN 22, în apropierea localității Lumina, din județul Constanța.
Potrivit reprezentanților Poliției Constanța, șoferul, în vârstă de 39 de ani, este din localitatea tulceană Măcin.
Oamenii legii i-au reținut bărbatului permisul de conducere, acesta fiind sancționat cu 4.785 de lei.
Totodată, i-a fost reținut și certificatul de înmatriculare al autoturismului, pentru existența unor folii neomologate, pe geamurile laterale ale autovehiculului.
Pe viitor, polițiștii rutieri nu vor mai putea folosi radarul fix sau mobil din mașini neinscripționate și fără să poarte uniformă; Senatul a adoptat, miercuri, proiectul de lege inițiat de PNL, cu 92 de voturi pentru și un vot împotrivă. Proiectul merge la Camera Deputaților, for decizional în acest caz.
Citește și: Bărbat găsit mort pe o stradă din Pitești. Cadavrul tânărului a fost aruncat dintr-o mașină / VIDEO