„Nu am consumat în seara asta, am consumat acum o săptămână”, le-a declarat el jurnaliștilor, notează Antena 3.
Potrivit primelor informații, tânărul care avea soția însărcinată și copilul în mașină a consumat cocaină înainte să urce la volan.
„Bărbatul a fost condus la sediul I.N.M.L. în vederea prelevării de mostre biologice, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal” și se fac cercetări in rem, adică referitoare la faptă, nu la persoană, a transmis Poliția Rutieră.
Nu a fost singurul caz depistat numai în acest weekend. Un bărbat de 30 de ani a fost și el oprit pe o stradă din Sectorul 2, în timp ce conducea sub influența drogurilor, iar un altul, de 37 de ani, a fost prins băut, tot în Sectorul 2.
„În urma testării preliminare cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis Poliția Rutieră.
În ultimele două nopți, polițiștii rutieri au dat 100 de amenzi pentru 16 infracțiuni, dintre care 10 pentru conducere „sub influența substanțelor psihoactive”. În total, au fost reținute 36 de permise auto.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Perrrkele • 17.09.2023, 22:21
Trebuie legi conform efectelor acestor droguri! Dacă îţi rămân reziduuri în sânge e altceva decât consumul din acea zi, nu?!