Incidentul s-a petrecut la ieşire din municipiul Târgovişte spre Sinaia, pe DN 71, notează reporterpenet.ro. Șoferul, un bărbat bine făcut, nu a mai putut ieși de sub camion și a rămas blocat până la sosirea salvatorilor.

La fața locului a fost trimis un echipaj de ambulanță. Bărbatul a tras o sperietură soră cu moartea, însă a scăpat fără nicio zgârietură.

„Şoferul nu prezintă nicio leziune. Este în regulă. A zis că nu l-a lovit absolut nimic. Fiind mai solid, nu a mai putut să mai iasă de sub TIR”, au precizat medicii de pe Ambulanţă.

Pompierii au intervenit pentru a-l scoate pe tânăr de sub tir.

„Echipajul a fost solicitat cu privire la faptul că o persoană este prinsă sub un TIR. Am constatat că persoana este în viaţă, conştientă, cooperativă. Am reuşit să ridicăm remorca îndeajuns cât să iasă”, a declarat plt. mj. Constantin Cornea, ISU Dâmboviţa, pentru sursa citată.

Potrivit polițiștilor, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar acesta nu s-a urcat băut la volan. Bărbatul le-a povestit anchetatorilor că se îndrepta spre Alba Iulia, iar remorca tirului nu era încărcată.

sursă foto: reporterpenet.ro

 


Citește și Polițiștii Godină și Berbeceanu pornesc o revoltă împotriva deciziei lui Carmen Dan. ”Îl susținem pe Radu Gavriș”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News