Accidentul s-a produs în urmă cu zece zile pe o șoseaua L317, între Unterankenreute și Weingarten. Autoutilitara condusă de Florin S., un tânăr de 22 de ani din Ceahlău, lângă Bicaz, Neamț, a ieșit de pe șosea într-o curbă și s-a izbit violent de un copac.
Imediat după impact, mașina a luat foc și Florin a rămas blocat în interiorul cabinei. Primii salvatori, scrie sursa citată, au încercat să îl scoată pe șofer dintre flăcări, dar n-au reușit, ușile fiind blocate, iar focul uriaș. Ardea atât cabina, în interior, cât și blocul motor.
În urma eforturilor celor patru echipaje de pompieri ajunse la locul tragediei (care la rândul lor au necesitat investigații medicale ulterioare din cauza inhalării fumului), tânărul nemțean a fost extras într-un final dintre fiarele mașinii și transportat la spital cu leziuni deosebit de grave.
Avea arsuri pe 60% din suprafața corpului și îi erau afectate căile respiratorii, iar după o săptămână, din nefericire, s-a stins la spital.