„Se spun adesea lucrurile astea în astfel de situații, dar Marcel a fost întotdeauna prezent să dea o mână de ajutor, pentru toată lumea. Moartea lui e un șoc imens pentru noi toți!”. Declarația e a lui Annelies Geldhof, directorul și angajatorul șoferului român, la firma belgiană de transport Middlegate.
Experimentatul șofer român conducea pe A12, în Hoevenen, spre Anvers, marți după-amiază. S-a format un blocaj de trafic din cauza unui vehicul defect, dar Marcel a observat acest lucru prea târziu. A lovit în plin camionul de la coada coloanei blocate. Impactul i-a pulverizat cabina, care a sărit de pe șasiu. A murit pe loc, din cauza rănilor prea multe și prea grave, au comunicat salvatorii.
„L-am sunat dimineața pentru a-i spune că va trece la transportul de containere. Acest lucru este mai puțin solicitant din punct de vedere fizic și el merita asta.”, spune Annelies Geldhof. „Câteva ore mai târziu mi s-a spus că a fost implicat într-un accident fatal. Ireal.”, continuă femeia.
Marcel Străinu era unul dintre cei mai iubiți camionagii la firma unde lucra
Marcel lucra de mult în Belgia. Soția și copiii lui au rămas în România, iar el continua să conducă pentru a-i sprijini financiar. Locuia în Zeebrugge alături de alți câțiva șoferi de camioane români. „De fapt, toți suntem un pic ca o familie.”, spune Annelies. „De aceea te lovește atât de tare durerea, când se întâmplă asta.”
„Marcel este alături de noi din 2019. A venit cu mine, când eu m-am transferat de la altă companie, și a fost imediat foarte popular aici. Atât cu personalul din birou, cât și cu colegii săi șoferi. Când cineva a murit, auzi asta de fiecare dată, cuvinte frumoase despre el.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7Dar, în cazul lui Marcel, chiar a fost cum vorbesc oamenii. El a fost mereu acolo pentru toată lumea, atât de mult încât sărea în ochi asta. Nimic nu era prea mult pentru el. Și, în ciuda vârstei sale, nu l-am auzit niciodată plângându-se.”, îl descrie șefa lui.
Annelies a fost cea care a trebuit s-o informeze miercuri pe soția lui Marcel, în România, despre moartea șoferului.
Sunt apeluri telefonice pe care nu le vei uita niciodată. A fost groaznic să trebuiască să le aduc vești atât de proaste acelor oameni.
Annelies Geldhof
Familia lui Marcel a vrut imediat să ia un avion și să vină în Belgia, dar dacă făceau asta, erau obligați să intre în carantină. „Le-am explicat că nu e o idee bună.”, spune Annelies. „Acum facem tot ce putem pentru a aranja repatrierea. Middlegate va suporta toate costurile.”
Circumstanțele exacte ale accidentului sunt încă neclare. „Tractorul a fost reparat săptămâna trecută și Marcel a fost examinat medical acum două săptămâni. Rămân cu o mulțime de întrebări. Și s-ar putea să nu existe niciodată un răspuns concludent.”, a mai spus șefa șoferului român!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro