Desfăşurare uriaşă a serviciilor de urgenţă, luni, la scurt timp după ora 19.10, la firma de transport Louis Frisaye, situată pe quai Jules Destrée 1A, în Jemeppe. Aici, un șofer de camion, Valerian, a fost strivit de un alt camion, în timp ce se deplasa pe lângă TIR-ul lui.
Șoferul român în vârstă de 60 de ani a fost zdrobit și apoi târât în jur de zece metri. Polițiștii din zona Seraing-Neupré au comunicat asta. Apoi au contactat Inspectoratul Muncii din Liège: „Accidentul a avut loc în apropierea docurilor de încărcare și descărcare”.
Potrivit primelor date ale anchetei, Valerian s-a aflat la fața locului pentru a încărca mărfuri: „Acest șofer a coborât din camionul său și se afla în zona de încărcare când a fost lovit de un alt camion folosit pentru a transporta remorci. Aceasta a fost condus de un șofer belgian. Victima a fost zdrobită și târâtă aproximativ zece metri”.
Șoferul care l-a lovit pe român nu se afla sub influența alcoolului sau a stupefiantelor. Este și el extrem de șocat de accident.
„La locul accidentului a venit și serviciul de monitorizare a bunăstării la locul de muncă. Camionul în cauză a fost imobilizat, în timp ce a fost examinat de un expert, iar în curte s-a impus interdicția de a circula, până la luarea măsurilor de securitate”, au anunțat autoritățile.
Ancheta va trebui să stabilească dacă amplasamentul prezenta deficiențe serioase de securitate, în special în ceea ce privește traseele securizate de mers pe jos. Dacă iese la iveală vreo încălcare a normelor, atunci va fi necesar să se stabilească dacă aceasta au avut o legătură de cauzalitate cu accidentul și decesul șoferului român.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
UnCetateanIndignat • 02.03.2024, 09:14
de ce toti limitatii psihic sunt lasati sa tasteze comentarii, fiind sub influenta drogurilor?
Marica13 • 02.03.2024, 17:21
UnCetateanIndignat • 02.03.2024, 09:14
de ce toti limitatii psihic sunt lasati sa tasteze comentarii, fiind sub influenta drogurilor?
Cred ca mai de graba esti un cetatean cu ***....cred ca ploua :)), care il freaca grija de alti.
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.