Polițiștii de frontieră au confiscat țigările de contrabandă. Foto: Poliția de Frontieră
Un șofer român de TIR care abia intrase în țară la volanul camionului său a fost prins că transporta o cantitate impresionantă de țigări de contrabandă, valoarea acestora fiind de 2,2 milioane de euro, scrie site-ul Poliției de Frontieră.
Șoferul a fost controlat de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu, care au organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de contrabandă, pe 6 iunie. În jurul orei 2:00, agenții au oprit pentru control, pe breteaua de comunicație Pecica – Arad, un autocamion cu semiremorcă, condus de un cetățean român, în vârstă de 48 de ani.
„La controlul efectuat, colegii noştri au descoperit, în cala automarfarului, mai multe baxuri de țigări. Mijlocul de transport și șoferul au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu pentru verificări.
La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în colete erau ţigarete, fiind stabilită cantitatea de 845.000 de pachete cu țigări, în valoare de peste 2.200.000 de euro, bunuri ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”.
Acum, polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.