Prin sentința definitivă de condamnare a șoferului, Curtea de Apel Timișoara a dispus și confiscarea mașinii, un BMW fabricat în 1999, folosit ca „armă cu potențial letal”. 

Proiectat în aer de forța impactului

Curtea de Apel Timișoara a pronunțat în cursul lunii august 2024 sentința finală într-un dosar de tentativă de omor în care un tânăr de 22 de ani din Arad a fost acuzat că în cursul lunii decembrie 2023 l-a lovit cu mașina intenționat pe un alt tânăr cu care a avut în trecut o altercație. 

Potrivit procurorilor, inculpatul Ioan Covaci circula la momentul producerii accidentului pe strada Cocorilor, o arteră din zona semicentrală a orașului Arad, la volanul unui autoturism BMW 320. L-a observat, pe trotuar, mergând cu bicicleta, pe un bărbat cu care se afla în conflict, în care a intrat cu putere. 

După ce a produs ciocnirea, Covaci „a părăsit locul faptei, intrând iarăşi pe partea carosabilă a străzii”, se arată în rechizitoriu. „Persoana vătămată a fost proiectată în aer, s-a lovit de pământ, fiind ulterior transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale, însă a părăsit unitatea spitalicească de bunăvoie şi nu a solicitat un certificat medico-legal care să ateste eventualele leziuni suferite”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor de la Parchetul Tribunalului Arad. 

Dosarul „Ferma Băneasa”: unde a muncit Remus Truică în perioada detenției. Milionarul a fost eliberat din închisoare chiar la prima încercare
Recomandări
Dosarul „Ferma Băneasa”: unde a muncit Remus Truică în perioada detenției. Milionarul a fost eliberat din închisoare chiar la prima încercare

Totul a fost filmat

Dosarul mai arată că după ce l-a lovit pe biciclist, șoferul a fugit de la locul accidentului, iar ca să ascundă fapta a dat jos numerele de înmatriculare ale mașinii. „Fapta a fost surprinsă de către camerele de supraveghere, la dosar existând CD şi planşe foto, în care se observă cum inculpatul se deplasează cu autoturismul pe trotuarul străzii, loveşte din spate persoana vătămată, care este proiectată în aer şi cade în partea stângă la pământ, apoi inculpatul intră din nou pe carosabil şi îşi continuă deplasarea având bicicleta persoanei vătămate sub autoturism”, mai este specificat în rechizitoriu. 

Potrivit documentului, Covaci a mers cu bicicleta victimei sub mașină aproximativ 600 de metri. Un martor a declarat că, după incident, tânărul a spus „că îi pare rău pentru ceea ce făcuse”. De altfel, la proces, Covaci „a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei şi a arătat că a recurs la acest gest întrucât persoana vătămată l-a ameninţat cu acte de violenţă de mai multe ori”. 

Motivele condamnării

Tribunalul Arad l-a condamnat pe șofer la 4 ani de închisoare. Judecătorul a explicat în motivarea deciziei de condamnare că tentativă de omor a fost comisă cu intenţie indirectă „întrucât, modalitatea în care a acţionat, prin pătrunderea cu autoturismul pe trotuar şi acroşarea persoanei vătămate, demonstrează faptul că, deşi nu a urmărit moartea victimei, a prevăzut posibilitatea suprimării vieţii acesteia”. 

Doctorița din Suceava acuzată că cerea pacienților cu cancer bani, miere, caşcaval şi brânză, condamnată la trei ani de închisoare
Recomandări
Doctorița din Suceava acuzată că cerea pacienților cu cancer bani, miere, caşcaval şi brânză, condamnată la trei ani de închisoare

„Simpla pătrundere accidentală a unui autoturism pe trotuarul destinat circulaţiei pietonilor prezintă prin ea însăşi o stare de pericol iminent şi grav pentru viaţa şi integritatea persoanelor aflate în imediata vecinătate. (…) În aceste condiţii, o acţiune voluntară şi intenţionată a unui conducător auto de a pătrunde pe trotuar, indiferent de scopul urmărit, denotă fie un total dezinteres pentru siguranţa celorlalţi participanţi la trafic, fie o necunoaştere culpabilă a potenţialelor efecte a unui astfel de gest. În ambele situaţii, starea de pericol concret major pentru ordinea publică nu poate fi contestată”, a mai arătat judecătorul, care a reținut ca circumstanță agravantă și faptul că șoferul a fugit de la locul accidentului, fără să arate „un minim grad de empatie faţă de persoana accidentată”. 

Inculpatul a cerut condamnare cu suspendare

Nemulțumit de pedeapsa primită, șoferul condamnat pentru tentativă de omor a cerut o condamnare de 3 ani cu suspendare, mai ales că „nu a suferit consecinţe importante din punct de vedere al sănătăţii sale şi nici nu s-a constituit parte civilă”. Covaci a mai arătat în apelul de la Curtea de Apel Timișoara că a lovit bicicleta victimei, „nu direct corpul persoanei vătămate”, pe care „a dorit doar să o sperie”. Tânărul judecat pentru tentativă de omor a mai susținut în apel că judecătorul din primă instanță „a avut în vedere consecinţele care s-ar fi putut produce, nu cele efectiv produse”. 

Ultimul nonstop care mai funcționează la Timișoara. Istoria instituției centrale în România anilor ‘90 – magazinul de la colțul blocului
Recomandări
Ultimul nonstop care mai funcționează la Timișoara. Istoria instituției centrale în România anilor ‘90 – magazinul de la colțul blocului

Curtea de Apel Timișoara a menținut însă condamnarea de 4 ani închisoare arătând că „este real faptul că rezultatul efectiv produs nu a fost unul grav pentru persoana vătămată, dar inculpatului i se impută o tentativă de omor, ceea ce presupune numai punerea în pericol a vieţii victimei, nu un rezultat concret constând în leziuni de o anumită gravitate”. „…simplul fapt că uciderea persoanei vătămate sau a altei persoane prezente la locul incidentului nu s-a produs s-a datorat hazardului, întâmplării…”, au mai arătat judecătorii Curții de Apel Timișoara în sentința definitivă. 

Confiscarea „armei cu potențial letal”, omisă în primă instanță

Chiar dacă a reținut că șoferul a acționat folosind mașina ca „o armă cu potențial letal”, Tribunalul Arad nu a dispus și confiscarea mașinii. Astfel, procurorii de la Parchetul Tribunalului Arad au atacat sentința cu apel, cerând să fie dispusă și confiscarea mașinii. 

Curtea de Apel Timișoara a admis apelul procurorilor și a dispus confiscarea mașinii considerând că „inculpatul a comis o infracțiune intenționată, autoturismul a fost folosit pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, respectiv ca o armă cu potențial letal”. Judecătorii au mai arătat că, având în vedere marca, modelul și anul fabricației mașinii, condiția legală care impune ca valoarea bunului supus confiscării să nu fie vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea faptei este îndeplinită.

Cazuri în care mașinile sunt confiscate

Într-un articol de specialitate despre confiscarea mijloacelor de transport, avocatul Adrian Stan, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara, explică situațiile în care o mașină este confiscată în urma unui proces penal. 

Totodată, Adrian Stan prezintă cazuri de mașini confiscate parțial în cazul traficului de migranți. Spre exemplu, într-un caz de trafic de migranți în care 37 de persoane au fost găsite într-un TIR, șoferul a declarat că patronul firmei care deține camionul avea cunoștință de faptă. Pentru că acest lucru nu s-a dovedit, dar și pentru că o confiscare a TIR-ului ar fi „vădit disproporționată” raportat la gravitatea faptei, instanța a dispus confiscarea în parte prin echivalent în bani, de la șofer. Suma a fost fixată la 24.850 de lei, după ce șoferul a declarat că este totalul banilor ceruți migranților. 

„Confiscarea este o măsură de siguranță, nu o pedeapsă. Ea este considerată o sancțiune care se aplică persoanei care folosește, produce sau obține un lucru, un bun dintr-o infracțiune sau îl folosește la săvârșirea unei fapte penale”, a explicat Adrian Stan, pentru Libertatea. 

Avocatul a mai arătat că sunt supuse confiscării produsele infracțiunii, dar și obiecte folosite la comiterea unei fapte, precum un cuțit, o bâtă sau un pistol în cazul unui omor, spre exemplu. 

„În situația bunurilor folosite la săvârșirea de infracțiuni sau dobândite prin săvârșirea de infracțiuni, autoturismul poate fi, și de regulă este, confiscat. De exemplu, autoturismul se confiscă în multe cazuri atunci când e folosit la infracțiuni de trafic de migranți, o infracțiune des întâlnită în contemporaneitate. În schimb, vedeți situația de excepție în care autoturismul e folosit efectiv ca armă a crimei”, a mai punctat avocatul Stan.

Infracțiune rar întâlnită

Chiar dacă atunci când e vorba de relația dintre o mașină și infracțiune, primul gând este la infracțiunea comisă din culpă, există și situații în care mașina este folosită ca armă. 

„Dacă ne gândim la infracțiunea de omor sau de vătămare comisă cu intenție se consideră că făptuitorul a înțeles să se folosească de autoturism voit ca să comită o faptă. Omor, de exemplu. Îți sesizezi victima, dușmanul pe trotuar și intri cu mașina în el. Nu e ceva ieșit din comun, numai că rar se întâmplă ca persoana să intre cu mașina în altcineva ca să-l omoare sau să-l vatăme”, a mai explicat avocatul Stan necesitatea confiscării mașinii în cazul comiterii unei infracțiuni cu intenție. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sinistrații din Galați, afectați de inundații, au primit donații de la unii români: șosete uzate și lenjerie intimă purtată
Știrileprotv.ro
Sinistrații din Galați, afectați de inundații, au primit donații de la unii români: șosete uzate și lenjerie intimă purtată
Este vestea momentului în showbiz-ul românesc! A tot încercat să își ascundă SARCINA și a reușit, însă nu pentru mult timp. S-a aflat! Marea noastră VEDETĂ este ÎNSĂRCINATĂ
Viva.ro
Este vestea momentului în showbiz-ul românesc! A tot încercat să își ascundă SARCINA și a reușit, însă nu pentru mult timp. S-a aflat! Marea noastră VEDETĂ este ÎNSĂRCINATĂ
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Libertateapentrufemei.ro
Sorana Cîrstea, declarație de dragoste de ziua lui Ion Alexandru Țiriac. Poză rară, de cuplu, cu sportiva și moștenitorul lui Ion Țiriac
Klaus Iohannis, o ultimă deplasare de 5 stele, într-un avion de lux! Unde a plecat președintele României cu private jet-ul
FANATIK.RO
Klaus Iohannis, o ultimă deplasare de 5 stele, într-un avion de lux! Unde a plecat președintele României cu private jet-ul
„Psihic a fost greu” » Adrian Petre dezvăluie cum l-a salvat noua relație: „Nu știu dacă auzise sau nu de mine, a prins cea mai proastă parte a carierei”
GSP.RO
„Psihic a fost greu” » Adrian Petre dezvăluie cum l-a salvat noua relație: „Nu știu dacă auzise sau nu de mine, a prins cea mai proastă parte a carierei”
Orașul din România în care te simți ca în Siberia. Locuitorii de aici s-au obișnuit să îndure frigul, iar locul e înconjurat de păduri superbe
FANATIK.RO
Orașul din România în care te simți ca în Siberia. Locuitorii de aici s-au obișnuit să îndure frigul, iar locul e înconjurat de păduri superbe
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Două femei au rămas fără 325.000 de euro după ce au fost "vrăjite" de o persoană care se dădea drept Brad Pitt
Observatornews.ro
Două femei au rămas fără 325.000 de euro după ce au fost "vrăjite" de o persoană care se dădea drept Brad Pitt
Horoscop 24 septembrie 2024. Berbecii au impresia că a venit momentul să recupereze tot ce au pierdut sau nu au reușit să facă
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2024. Berbecii au impresia că a venit momentul să recupereze tot ce au pierdut sau nu au reușit să facă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI