Moartea românului, originar din Agigea, a fost anunţată pe Facebook de fratele său, care spune că l-a căutat multă vreme.

Românul, victimă a inundațiilor din Valencia, era din judeţul Constanţa și era stabilit de şapte ani în Spania, unde lucra la o firmă de curierat ca șofer de camion.

Reacţia MAE

Până la ora publicării acestei știri, MAE spunea că nu are informaţii despre moartea a încă unui român, potrivit News.ro.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Radu Filip, a declarat că este în continuare în legătură cu autorităţile spaniole pentru a confirma sau infirma informaţia, inclusiv cea apărută zilele trecute în presă în legătură cu moartea altor trei români într-un garaj.

„Ce vă pot spune, până în acest moment, noi am transmis date actualizate cu privire la cetăţenii români care au decedat. Până acum, avem un singur cetăţean român decedat. Mai este o familie despre care presa a informat că ar fi decedat în aceste evenimente. Şi noi verificăm, în continuare suntem în legătură cu autorităţile spaniole, tocmai pentru a confirma sau infirma această informaţie. Aseară (n. red – duminică seară) am mai transmis că patru persoane se află pe lista de cetăţeni români semnalaţi ca dispăruţi”, a explicat Radu Filip.

Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE
Recomandări
Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE

Fratele românului mort în inundațiile din Spania, apel pentru ajutorul copiilor rămași orfani

„Dragi prieteni, cu inima frântă, vă împărtăşesc o pierdere grea: fratele meu a fost una dintre victimele cumplitei inundaţii din Valencia, lăsând în urmă doi copii mici, care au rămas acum fără părinţi. În aceste momente de durere, dorinţa mea este să le pot asigura o speranţă şi o şansă la un viitor mai bun. De aceea, apelez la voi, cei care puteţi şi doriţi să ajutaţi, cu orice sumă care ar putea contribui la susţinerea acestor copii nevinovaţi”, a scris Valentin Şerban, pe Facebook, fratele lui Marian Şerban, mulţumind „din suflet pentru orice ajutor”.

Duminică dimineața, fratele românului mort în inundațiile din Valencia spunea că l-a căutat mult.

Românul, surprins de un dezastru nemaiîntâlnit

„Te-am căutat ca disperatu’, frăţiorul meu iubit! Te iubesc enorm de mult! (…) Am găsit mașina lui Mario. Nu e nimeni în ea. Sper că bunuțul Dumnezeu l-a ținut în viață și că e la spital, pe undeva pe aici prin zonă. Vai, Doamne, ce dezastru e aici! N-am văzut în viața mea! Mă duc la spitale să întreb. Mașina lui nu e răsturnată”, scrisese pe Facebook Valentin Şerban, care a postat şi un clip video.

Interpelare în Parlament, după un articol din Libertatea. Ministerele Economiei și Apărării dau vina unul pe altul cu privire la fabricile de armament
Recomandări
Interpelare în Parlament, după un articol din Libertatea. Ministerele Economiei și Apărării dau vina unul pe altul cu privire la fabricile de armament

Soția românului mort în inundațiile din Spania s-a prăpădit în urmă cu doi, bolnavă de cancer.

Prietenii și fratele românului fac acum un apel și cer sprijin pentru ajutorarea copiilor care vor fi crescuți, de-acum, de bunică.

„Conturile pentru donații:

IBAN: ES56 0182 3202 0102 0160 2033 (Titular Șerban Valentin)
Bizum: 0034632683572 (Titular Șerban Valentin)
Revolut: 0034722408881 /https://revolut.me/alext420 (Titular Șerban Alexandra)
Orice ajutor contează – fie el cât de mic, fiecare gest poate face diferența pentru acești copii.
Vă mulțumesc din suflet pentru orice formă de sprijin, fie că este vorba de o donație, un share al acestei postări sau un gând bun. Cu recunoștință, Șerban Valentin”, a scris pe Facebook fratele românului mort în Spania.

Ultima postare a șoferului român de TIR mort în inundațiile din Spania

Potrivit paginii de Facebook a lui Marius Şerban, acesta lucra la Tabita Tour, o firmă de curierat, şi era stabilit în localitatea spaniolă Gandia, situată în Comunitatea Valenciană, din estul Spaniei.

Cuvintele rostite de Sorina Pintea la ultimul termen al procesului. Fosta ministră a fost prinsă cu șpaga în pungă. Avocat: „Scopul mitei nu are nicio urmă de sens”
Recomandări
Cuvintele rostite de Sorina Pintea la ultimul termen al procesului. Fosta ministră a fost prinsă cu șpaga în pungă. Avocat: „Scopul mitei nu are nicio urmă de sens”

Ultima postare de pe pagina sa Facebook este din 29 octombrie, când acesta a distribuit un clip video și scria „Furtună în Valencia. S-a rupt cerul!”.

„Plouă de rupe. Am văzut un accident mai devreme. Ăsta e al doilea. Mamă, dar e praf ăla şi întors invers, ia uite-l. Mamă, cum de a ajuns ăla acolo? E făcut praf! Vai, Doamne! Doamne ferește! Furtună în toată regula, s-a rupt cerul în Valencia! Plouă de rupe!”, transmitea el pe Facebook.

Românul mort în inundații va fi înmormântat în Spania, lângă soția lui

Valentin Șerban a spus că nu va repatria trupul fratelui său, el va fi înmormântat în Gandia, un oraș în Comunitatea Valenciană, lângă soția lui, care a murit în urmă cu doi ani de cancer, potrivit ziarului local Replica Online.

„Copiii studiază aici, nu vreau să le strict rostul. Cu acordul lor, va fi înmormântat aici, lângă soția lui. Tot ce pot să fac e să am grijă de ei. Mama mă va ajuta”, a mai spus Valentin Șerban.

Cei doi copii, care au rămas orfani și de tată, sunt în grija bunicii, și cu toții se află în Spania.

Ultimele 10 minute din viața lui Marius Șerban, românul mort în inundații

Cu 10 minute înainte să-l ia apa, Marius Șerban, șoferul român de TIR mort în inundații, glumea cu colegii.

Voia să urce în mașină, să plece spre casă. Nu a mai apucat, pentru că a venit apa peste el și l-a purtat doi kilometri distanță până la locul în care a fost găsit de fratele lui. Dacă ar fi rămas în camionul lui, ar fi supraviețuit. A fost singurul autovehicul rămas pe poziții.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

suparman   •   04.11.2024, 14:49

Condoleante! Ce trebuie sa faceti este sa anuntati familia, prietenii, sa completeze cat mai repede, actele pentru "Pensión en favor de familiares", o suma de bani lunara, la care au dreptul copiii romanului care muncea legal in Spania de 7 ani. Banii sunt platiti de statul spaniol copiilor din ziua urmatoare decesului tatalui rezident legal in Spania.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Uluitor cum arăta Anca Alexandrescu pe vremea când avea 20 de ani, era tunsă scurt de tot și purta ținute sexy. Momentul despre care spune că a fost „cumplit” pe atunci
Viva.ro
Uluitor cum arăta Anca Alexandrescu pe vremea când avea 20 de ani, era tunsă scurt de tot și purta ținute sexy. Momentul despre care spune că a fost „cumplit” pe atunci
Iubirea complicată dintre Ozana Barabancea și Cezar Ionașcu. Ce nu s-a știut despre relația lor și motivul neplăcut pentru care s-a terminat! Acum, soția Oksana l-a dat afară din casă, dar stai să vezi ce i-a făcut Ozana!
Libertateapentrufemei.ro
Iubirea complicată dintre Ozana Barabancea și Cezar Ionașcu. Ce nu s-a știut despre relația lor și motivul neplăcut pentru care s-a terminat! Acum, soția Oksana l-a dat afară din casă, dar stai să vezi ce i-a făcut Ozana!
Bijutierii se revoltă după controalele lui Piedone. „Metalul în bijuterii e o necesitate tehnică, nu o înșelătorie”
Adevarul.ro
Bijutierii se revoltă după controalele lui Piedone. „Metalul în bijuterii e o necesitate tehnică, nu o înșelătorie”
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Elle.ro
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Trucul prin care apartamentele sunt vândute mai scump. Iancu Guda: "Cea mai mare capcană"
Observatornews.ro
Trucul prin care apartamentele sunt vândute mai scump. Iancu Guda: "Cea mai mare capcană"
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI