Camionul românului era în flăcări și răsturnat pe lateral, după ce a lovit o mașină, sâmbătă, pe autostrada A1 din Franța.

Un polițist și o jandarmeriță l-au salvat pe șoferul român din cabina TIR-ului înconjurată de flăcări

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Un polițist în vârstă de 38 de ani și o jandarmeriță de 29 de ani, aflați în afara programului, au intervenit și l-au scos pe șoferul român din cabina TIR-ului său care era în flăcări, după ce s-a răsturnat pe viaductul de la Roberval (Oise).

Fără intervenția lor, accidentul care a avut loc sâmbătă, pe autostrada A1 din Franța, ar fi putut avea consecințe dramatice.

„Reacția lor eroică a evitat o tragedie”, a precizat poliția națională din Franța, pe contul de X.


https://twitter.com/PoliceNationale/status/1858162899404898360?ref_src=twsrc%5Etfw 

„În aceste momente putem fi mândri de meseria noastră. Ne simțim utili”, a spus Marina Arnold, 29 de ani, jandarmeriță la plutonul de autostradă din Senlis, în fața jurnaliștilor de la Parisien.

Polițist: A fost o chestiune de timp înainte ca totul să ia foc

Sâmbătă, în timp ce mergea cu motocicleta în drum spre serviciu, Anthony Marsaudon, șef de brigadă la poliția municipală din Rosny-sous-Bois, a văzut un camion în flăcări răsturnat, care se afla în spatele parapetului de siguranță, și pe șoferul acestuia, un român.

TIR-ul șoferului român s-a răsturnat după ce a lovit o mașină care se defectase și era parcată pe banda de urgență.

După ce a discutat cu șoferul mașinii, Anthony Marsaudon s-a întors și s-a dus spre TIR-ul răsturnat. Șoferul român era încă în cabină, înconjurat de flăcări.

„Blocul motor era chiar sub el. A fost doar o chestiune de timp înainte ca totul să ia foc. Rezervorul era perforat și hidrocarburile aprinse scăpau. Totul ar fi putut exploda”, explică polițistul pentru ziarul Parisien.

Marina Arnold, jandarmerița aflată și ea pe drum spre serviciu, a ajuns la locul accidentului. Timpul era esențial, deoarece TIR-ul românului transporta materiale periculoase.

„Nu aveam nevoie să vorbim unul cu celălalt, știam ce trebuie să facem”, explică ea, potrivit ziarului francez Le Parisien.

Șoferul român de TIR a scăpat doar rănit ușor la mână

Cu ajutorul unui obiect pe care îl avea în mașină, șoferul român de TIR intrat în panică a reușit să spargă o parte din parbrizul mașinii, înainte să ajungă cei doi.

Polițistul și jandarmerița au acționat rapid, înfruntând căldura intensă și exploziile ușoare și, împreună, au reușit să-l scoată pe șofer în siguranță, printr-o crăpătură a parbrizului.

„Încerca să-și treacă piciorul prin gaura parbrizului. L-am prins și am tras cu toată puterea pentru a-l scoate și a-l ține în siguranță”, a explicat Anthony Marsaudon, după ce a reușit să-l scoată pe român din camion.

Cei doi salvatori și șoferul român de TIR erau suficient de departe de mașină atunci când aceasta a luat foc.

„Cu două sau trei minute mai târziu, șoferul putea să ardă în cabina TIR-ului”, rezumă polițistul.

50 de pompieri au stins flăcările, iar autostrada A1 a fost închisă 10 ore

Transportat la spital, șoferul român de TIR a suferit doar răni ușoare la mână, din parbrizului spart.

„Am acționat din instinct. Nu am vrut să-l văd pe acest șofer murind”, spune polițiștul Anthony Marsaudon.

Marina Arnold, la rândul ei, subliniază fragilitatea vieții: „Viața atârnă de un fir. În momente ca acestea, ne simțim folositori”, a spus jandarmerița aflată în afara programului de lucru.

Aproape 50 de pompieri au intervenit pentru a stinge flăcările care cuprinseseră mașinii, iar autostrada A1 a fost închisă timp de aproximativ zece ore.

După actul lor de curaj, atât polițistul, cât și jandarmerița au mers la serviciu, Marina Arnold făcând parte ulterior din echipa de intervenție și gestionare a accidentului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News