Șofer surprins pe contrasens, pe Autostrada Transilvania. A mers între Turda și Câmpia Turzii
Un șofer a fost filmat pe contrasens, pe Autostrada Transilvania. Șoferul inconștient a circulat o bună bucată de drum între Turda și Câmpia Turzii și a fost filmat de un conducător auto care circula regulamentar
Evenimentul a avut loc în județul Cluj, mașina rulând cu viteză pe contrasens, pe autostrada A3, între Turda şi Câmpia Turzii, iar imaginile au ajuns pe Facebook, potrivit Mediafax.
În ultima perioadă, tot mai mulţi şoferi au fost filmaţi pe contrasens pe autostrăzi. În cel mai recent caz, de la mijlocul lunii august, şoferul care a filmat o maşină pe contrasens pe A3, Bucureşti-Ploieşti, a sunat şi la 112.