O mașină s-a răsturnat după ce a lovit altele două și a pătruns pe contrasens. Foto: opinia-timisoarei
Un șofer din Timișoara nu a reușit să evite un accident și s-a răsturnat cu mașina, după ce a lovit alte două autoturisme, apoi a ajuns pe contrasens, informează Opinia Timișoarei.
Accidentul a avut loc pe strada Oituz, unde șoferul mergea dinspre Punctele Cardinale către Piața Mărăști.
Conducătorul auto nu a păstrat distanța față de mașinile din fața lui și s-a izbit de două dintre ele, după care a zburat pe contrasens, unde s-a răsturnat.
În urma accidentului rutier din Timișoara, nimeni nu a fost rănit, iar șoferul care s-a răsturnat cu mașina s-a ales doar cu o sperietură.
Circulația în zona accidentului din Timișoara s-a desfășurat cu restricții.