Atunci când te urci la volan având peste 1 la mie alcoolemie şi atunci când iţi permiţi să te urci la volan fără să ai permis de conducere ai senzaţia că totul îţi este permis. Trebuie să ştie foarte clar oricine se urcă băut la volan sau fără permis de conducere că drumul lui duce până la urmă la închisoare”, argumentează senatorul PSD Robert Cazanciuc, inițiatorul proiectului, la DIGI24.

Din practica judiciară, majoritatea în astfel de cazuri, dacă sunt la prima abatere, dacă respectivii inculpați nu au mai avut legătură cu legea penală, judecătorii opinează de obicei spre a acorda o pedeapsă cu suspendare. Limitează în primul rând rolul judecătorului, în funcție de fiecare inculpat în parte și de povestea fiecăruia și de povestea fiecăruia trebuie să aleagă ce pedeapsa să dea, mai mică sau mai mare, cu suspendare sau executare”, a explicat avocatul Florin Tîrnovan.

Victimele sunt pesimiste

Însă, reprezentanții asociațiilor victimelor accidentelor de circulație nu cred că amenințarea închisorii ar schimba ceva în conștiința șoferilor care încalcă grav legea rutieră.

Atunci când circuli cu viteză excesivă sau neadaptată în zona unui indicator „Copii” sau „Atenție, copii sau în apropierea unei treceri de pietoni, poți fi implicat cu vinovăție într-un eveniment rutier. Oamenii nu înțeleg acest lucru și dacă nu înțeleg, este foarte greu ca noi să credem că înăsprirea sancțiunii la ucidere din culpă ar îmbunătăți situația privind siguranța rutieră din România” spune Cătălin Codescu de la Asociaţia Victimelor Accidentelor.

Mai bine de 500 de oameni mor anual sau sunt răniţi grav în urma accidentelor provocate de şoferi care se urcă băuţi la volan sau fără permis.


Deputații români și marile lor pasiuni (altele decât politica!). ”Sunt un om de acțiune. Mă sui în mașină și mă duc de nebun prin pădure!”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News