„Având în vedere că fapta dumneavoastră poate constitui abatere disciplinară conform Regulamentului Intern, fişei postului şi Legii 53/2003 – Codul Muncii cu modificările şi completările ulterioare, vă solicităm să vă prezentaţi la sediul societăţii, în data de 5.06.2018, în intervalul orar 8.00-10.00, în vederea realizării cercetării disciplinare prealabile, dispusă prin decizia sus menţionată a directorului societăţii. În cazul în care nu veţi da curs prezentei convocări, în conformitate cu prevederile art 251, al.3 din Codul Muncii, sancţionarea va fi dispusă fără efectuarea cercetării disciplinare”, se arată în documentul trimis tuturor angajaţilor aflaţi în grevă, citat de Agerpres.

Primarul Marian Dragomir spune că până acum au fost făcute 14 angajări şi că, în acest fel, i-ar înlocui pe şoferii care protestează refuzând să iasă pe trasee și făcând ca viața brăilenilor să fie un coșmar de o săptămână, în condițiile în care niciun mijloc de transport în comun nu a mai ieșit pe traseu.

Potrivit sursei citate, situaţia de la SC Braicar va fi analizată în şedinţa Consiliului Municipal de joi, când va fi supus discuţiei, la propunerea PNL, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii şi suplimentarea capitolului „Cheltuieli cu personalul”, pentru a putea fi acoperite astfel măririle salariale cerute de protestatari.

Sunt șapte zile de când Brăila este un oraș paralizat, în care nu circulă niciun mijloc de transport în comun. Protestul a fost declanșat pe 24 mai, după ce instanța a declarat ilegală greva de avertisment pe care sindicaliștii o pregătiseră. De atunci, zi de zi, salariații Braicar s-au adunat la depou, fără a ieși pe traseu, sperând că astfel revendicările lor vor fi rezolvate de companie și de autoritățile locale.

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

Primarul Brăilei a propus o creștere salarială, însă aceasta nu a fost acceptată de către muncitori. Pe de altă parte, municipalitatea anunță că s-au făcut 14 noi angajări, ceea ce va duce la îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru angajații actuali, care se plâng atât de salariile mici, cât și de faptul că muncesc prea mult și în condiții grele, deficitul de personal trenând de ani de zile.

Refuzul șoferilor de a ieși pe trasee cu autobuzele și tramvaiele a adus haos și nemultumiri pentru brăileni, care nu au cu ce merge la serviciu, elevii la școală, și cheltuiesc importante sume pe taxiuri. Oamenii fac apel la autorități să identifice mai repede soluțiile pentru dezamorsarea conflictului care afectează mii de brăileni.

Pe de altă parte, municipalitatea spune că societatea Braicar va acorda despăgubiri brăilenilor care au abonament, indiferent de tipul acestuia, și va recupera suma de la cei vinovati, iar brăilenii care au fost nevoiți să achite bani pe transport taxi să actioneze in instanță Braicar, care va chema în solidar persoanele. Protestatarii vor în primul rând salarii mai mari. În prezent, ei primesc cu tot cu sporuri salarii de circa 2.000 de lei. De asemenea, vor repaus săptămânal de 48 de ore, să li se plătească orele suplimentare la timp, să fie angajați mecanici pentru reparația celor 80 de autobuze din flota Braicar, să fie angajați electricieni, să se asigure un spațiu pentru reparații. Totodată, șoferii reclamă siguranța autobuzelor și a tramvaielor care sunt fabricate în anii 1950 și 1964.

Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO
Recomandări
Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO

Printr-un comunicat de presă, protestatarii au transmis că se bucură de „suplimentarea” numărului de personal, având în vedere deficitul cu care se confruntă societatea, precizând că noii şoferi vor putea ieşi pe traseu abia peste şapte zile, după ce îşi vor depune fişa medicală şi vor face instruirea privind protecţia muncii.

„Salariaţii Braicar SA Brăila se bucură că s-au făcut primele angajări pentru suplimentarea personalului, ceea ce duce la îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, întrucât deficitul societăţii este de 40 de conducători de vehicule. Astfel, şoferii nu vor mai putea depăşi ilegal orele de lucru, automat condiţiile de lucru se vor îmbunătăţi, măcar sub acest aspect. Păcat că şoferii nou angajaţi nu pot ieşi imediat pe trasee. Acest lucru va mai dura încă şapte zile – două zile cât durează protecţia muncii şi cinci zile – instruirea în traseu”, se arată în comunicatul de presă.

Citește și: Ce a spus copilul care și-a ucis bunica în apelul de urgență la 112. ”Am lovit-o cu cuțitul pe bunica, îi curge sânge”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Noua miere care i-a înnebunit pe români. Este extrem de rară, nu se găsește în marile magazine, dar are proprietăți miraculoase
FANATIK.RO
Noua miere care i-a înnebunit pe români. Este extrem de rară, nu se găsește în marile magazine, dar are proprietăți miraculoase
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cinci zodii care vor da lovitura la început de noiembrie. Totul se schimbă pentru ele și vor câștiga mulți bani
FANATIK.RO
Cinci zodii care vor da lovitura la început de noiembrie. Totul se schimbă pentru ele și vor câștiga mulți bani
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI