Pufăie troncăne și șerpuiesc ca niște adevărate balene într-un ocean imens de asfalt și cer. Și trag după ele nu numai marfă și alimente, ci și speranța noastră a tuturor într-o zi mai bună.

Fără ei, România ar intra în colaps în doar câteva zile. Fără ei, românii nu ar putea sta în casă, așa cum ne îndeamnă autoritățile să facem.

Ei, șoferii de TIR, nu au acest lux. Cabina este casa lor și scăunelul de pescuit cu masa pliabilă sufrageria, un aranjament imobiliar deloc de invidiat în vremea unei epidemii.

Gândurile și speranțele lor

Cu ce gânduri străbat acești oameni miile de kilometri de la o destinație la alta, adesea din focar în focar, în ce sau în cine își încredințează viața la propriu și cum văd ei sfârșitul acestei crize au fost doar câteva dintre întrebările la care șoferii au răspuns în timp ce așteptau la coada kilometrică de la Vama Nădlac să plece din țară, Gândurile lor, mai jos:

Șoferii de TIR care străbat Europa, prin mijlocul pandemiei, cu orice risc. „Dacă ne oprim și noi, atunci chiar că se oprește lumea!”
Câți bani au costat zborurile speciale ale lui Klaus Iohannis în 11 ani (2015-2025). DOCUMENTE
Recomandări

Acum suntem cu toții în aceeași oală. Trebuie să fim solidari.

Nicolae, Sibiu
Șoferii de TIR care străbat Europa, prin mijlocul pandemiei, cu orice risc. „Dacă ne oprim și noi, atunci chiar că se oprește lumea!”

Mi-am luat cu mine o icoană de acasă. Cu Dumnezeu înainte!

Nicu, Curtea de Argeș
Șoferii de TIR care străbat Europa, prin mijlocul pandemiei, cu orice risc. „Dacă ne oprim și noi, atunci chiar că se oprește lumea!”

Am doi copii acasă. Sunt mai îngrijorat eu de ei decât ei de mine.

Krysztof, Polonia
„Regina” contractelor cu statul: cum a ajuns Mihaela Neagu de la o benzinărie în Lehliu la peste 1.000 de contracte cu fonduri publice
Recomandări
„Regina” contractelor cu statul: cum a ajuns Mihaela Neagu de la o benzinărie în Lehliu la peste 1.000 de contracte cu fonduri publice
Șoferii de TIR care străbat Europa, prin mijlocul pandemiei, cu orice risc. „Dacă ne oprim și noi, atunci chiar că se oprește lumea!”

Dacă ne oprim și noi, atunci chiar că se oprește toată lumea asta.

Ilie, Sibiu
Șoferii de TIR care străbat Europa, prin mijlocul pandemiei, cu orice risc. „Dacă ne oprim și noi, atunci chiar că se oprește lumea!”

Mi-e teamă, sincer. Am operație pe inimă și imunitatea scăzută.

Vasile, Argeș
Camionagii trag upa ei nu doar marfă ci și speranța noastră a tuturor în mai bineIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro

Uluitor cum arăta Anca Alexandrescu pe vremea când avea 20 de ani, era tunsă scurt de tot și purta ținute sexy. Momentul despre care spune că a fost „cumplit” pe atunci
Viva.ro

O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Libertateapentrufemei.ro
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Oncologul de 96 de ani care sfidează bătrânețea: „Nu iau medicamente, sar peste prânz, dar niciodată peste desert”
Adevarul.ro

DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Elle.ro

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO

Când ar urma să fie extrase primele gaze din Marea Neagră, prin Neptun Deep. Iancu Guda: "Ne-ar asigura consumul pe un deceniu"
Observatornews.ro
Când ar urma să fie extrase primele gaze din Marea Neagră, prin Neptun Deep. Iancu Guda: "Ne-ar asigura consumul pe un deceniu"
Horoscop 19 martie 2025. Berbecii resimt și astăzi presiunea provocată de restanțele de care trebuie să se ocupe, fără a le mai putea amâna
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI