Singurul zgomot care mai sparge din când în când liniștea asurzitoare a drumurilor Europei pustiite de pandemie este cel făcut de camioanele și TIR-urile încărcate cu marfă, care în aceste zilele sunt practic gura de oxigen a țărilor afectate de coronavirus.
Pufăie troncăne și șerpuiesc ca niște
adevărate balene într-un ocean imens de asfalt și cer. Și trag după ele nu
numai marfă și alimente, ci și speranța noastră a tuturor într-o zi mai bună.
Fără ei, România ar intra în colaps în doar
câteva zile. Fără ei, românii nu ar putea sta în casă, așa cum ne îndeamnă
autoritățile să facem.
Ei, șoferii de TIR, nu au acest lux. Cabina este casa lor și scăunelul de pescuit cu masa pliabilă sufrageria, un aranjament imobiliar deloc de invidiat în vremea unei epidemii.
Gândurile și speranțele lor
Cu ce gânduri străbat acești oameni miile de kilometri de la o destinație la alta, adesea din focar în focar, în ce sau în cine își încredințează viața la propriu și cum văd ei sfârșitul acestei crize au fost doar câteva dintre întrebările la care șoferii au răspuns în timp ce așteptau la coada kilometrică de la Vama Nădlac să plece din țară, Gândurile lor, mai jos: