- În România, 150.000 de șoferi au carnet profesionist de transportat marfă sau persoane, conform asociațiilor transportatorilor.
- Dintre ei, zeci și zeci de mii de șoferi profesioniști români văd toată Europa prin parbriz.
- Libertatea pe care ți-o dau drumurile nesfârșite și satisfacția că domesticești tone de fier umblător vin la pachet cu multă expunere personală, riscantă și concretă.
- Până acum câțiva ani, pericolul venea de la pirații șoselelor. Un nume pretențios pentru hoții de la drumul mare.
- Lor li s-au alăturat cărăușii de emigranți, astfel că șoferii români trebuie să fie atenți că printre mărfuri nu pulsează și vreo viață disperată, fugită din Africa sau din Orientul Mijlociu.
Destinele intersectate ale celor plecați
Pe autostrăzile globalizării, cei care muncesc departe de țara lor se intersectează cu cei care, la rându-le, fug din țările devastate de dictaturi, război și foamete.
Frământările în branșă sunt mari și nu doar cele legate de siguranța șoferilor, ci și de faptul că guvernele vor mai multă protecție pentru munca șoferilor, ceea ce irită firmele din Polonia, Ungaria sau România, care consideră că acesta e doar un pretext.
Transportatorii din Est vor protesta joi la Bruxelles în fața Parlamentului European împotriva unor măsuri care ar duce la dublarea costurilor de transport, spun asociațiile profesionale.
Și mai spun că este o formă „de opresiune pentru firmele devenite competitive”.
În schimb, șoferii afirmă că opresiunea o simt mai ales de la propriii patroni.
Libertatea încearcă să pătrundă în această lume grea, în care bărbați și femei, mai ales bărbați, învârt roata ca să-și poată finanța viața, studiile copiilor, familiile.
Camioane cu marfă și cu suflete
Simțea că e în neregulă ceva.
Dar sigiliul era pus, camionul doar ce fusese verificat de autorități la intrarea în Anglia, cu aparate de senzori de mișcare.
Însă voia să se convingă singur. Așa că, atunci când a ajuns într-o zonă de pădure, șoferul a oprit camionul și s-a dus să deschidă vagonul.
„Din camion au apărut doi copii, o femeie cu încă un copil în brațe și un bărbat. O familie din Orientul Mijlociu. Au rămas muți”, își amintește el.
Femeia s-a dezmeticit și s-a aruncat la picioarele lui Mihai să i le pupe. Bărbatul înalt de doi metri a oprit-o.
N-a putut s-o împiedice, însă, să-i pupe mâna. Au început toți să facă plecăciuni în fața lui. O scenă amară la marginea unei păduri englezești.
Scena din portul Cherbourg
„I-am lăsat să fugă. În fața ochilor m-am văzut pe mine când am fugit din țară, de Ceaușescu, în ‘88. Un copil nărăvaș într-o țară străină, neștiind ce înseamnă democrația sau foamea. Aveam 20 de ani și am dormit în Budapesta, iarna, pe bănci, cu cartoane peste mine. Și am fost ajutat de oameni buni. De asta i-am lăsat să plece. Dar ce frică mi-a fost…”, își amintește Mihai Erdei.
Mihai este TIR-ist cu vechime.
Povestește întâmplarea din Anglia pe când tocmai urmărim, în portul Cherbourg, din Franța, cum poliția verifică un camion.
Vedem prin parbriz camionul care avea o mică ruptură în prelată și care ridica suspiciuni.
Camioanele sunt țintele rețelelor de cărăuși de oameni care vin din țările aflate în conflict. Iar autoritățile vor să descurajeze implicarea șoferilor în rute. „Atât îți trebuie, să intri la trafic de persoane…”, mai spune Mihai.
Polițiștii se îndepărtează de camion, n-au găsit nimic. În port, sunt mereu controale și mereu le scapă câțiva imigranți pe feriboturile spre Anglia sau Irlanda, acest pământ nepromis, dar râvnit.
Vechea Irlandă, unde la jumătatea secolului XIX foametea omora peste un milion de oameni, a ajuns astăzi El Dorado pentru înfometații începutului de secolul XXI.
Vechii adversari ai șoferilor sunt însă pirații șoselelor, care le fură marfa și motorina.
Se pot trezi dimineața cu un camion curățat de tot.
Și poate că e mai bine că nu se trezesc când hoții sunt în plină acțiune, că mulți șoferi au rămas mutilați pentru niște marfă. Și pentru că acele 40 de tone de fiare, produse alimentare, mase plastice sau cine mai știe ce sunt mai importante ca orice, camionul este burdușit de camere video.
„Unii au acceptat să li se pună camere și în cabină. Eu am refuzat. E inuman. Nici măcar minima intimitate să n-o ai…”, pufnește Mihai.
În 30 de ani de șoferie le-a văzut pe toate și a învățat să-și ceară drepturile. Acum lucrează la o companie irlandeză de transport, unde „mă simt respectat și tratat ca un om”. Greutățile profesiei rămân, dar măcar sunt corecți cu el.
Proteste la Bruxelles
Peste două zile, pe 10 ianuarie, în fața Parlamentului European, asociațiile de transportatori din România și din alte țări protestează împotriva Pachetului de Mobilitate 1, care ar urma să fie adoptat. Printre măsuri se numără:
– interzicerea efectuării perioadei de repaus săptămânal normal în cabina autovehiculului.
– întoarcerea acasă a șoferilor cel puțin o dată la patru săptămâni.
– obligația dotării tuturor autovehiculelor care efectuează operațiuni de transport internațional cu tahograf inteligent, până la sfârșitul anului 2024.
– aplicarea regulilor detașării la transporturile internaționale.
– restricționarea cabotajului prin introducerea unei perioade de „răcire” (cooling-off) de 5 zile.
„Această mobilitate este un instrument la îndemâna marilor puteri europene de opresiune în fața celor care au devenit competitivi, adică esticilor. Adică e lupta Est contra Vest. Nici nu știu de ce mai discutăm de UE în contextul ăsta. Această mobilitate, alături de alte directive, nu face decât să ne arate că nu suntem pentru puterile europene decât un furnizor de resursă umană ieftină pentru ei și o piață de desfacere pentru produsele lor. În mod normal, ar trebui ca în cinci ani, așa cum am prezentat, prețurile să se dubleze la transport”, spune Augustin Hagiu, liderul Federaţiei Operatorilor de Transport.
Marfa e mai importantă ca oamenii
Ar fi oare așa rău ca șoferii să revină acasă în fiecare lună, nu să-i uite Dumnezeu prin parcări cu lunile?
Sau să doarmă și ei la o pensiune când fac repausul de 45 de ore?
Dar în meseria asta, în ADN-ul ei grăbit și lacom, marfa e mai importantă, e mereu mai importantă decât omul. Iar transportatorii spun că dacă îți lași camionul într-o parcare și tu mergi la pensiune, sunt mai multe șanse să fii furat.
Șoferii profesioniști și lupta lor online
Mihai Erdei vrea să le transmită un mesaj video transportatorilor. Și poate, treptat, să devină o voce în online, un vlogger al șoferilor.
Filmăm prima parte împreună, în sala de așteptare a portului din Cherbourg. Mihai Erdei își prinde părul în coadă și lasă vesta galbenă care sperie acum autoritățile franceze pentru o cămașă în pătrățele. Își pune și laptopul în față. Ca să arate că poate sta și el la birou și că, de fapt, autostrada e greu de dirijat de la platanele unui patron. Ale unui patron fără inimă.
Omul are puțin trac, dar încearcă să-și ordoneze ideile: „Bună ziua. Numele meu este Mihai, Mihai Erdei. Unul dintre șoferii profesioniști care practică meseria asta în toată Europa. Aș vrea să mă refer la legislația muncii, la relațiile dintre angajator și angajat care sunt legiferate, dar nu sunt respectate. Eu consider că în ziua de astăzi, comportamentul marii majorități a firmelor de transport din România se bazează pe necunoașterea legislației, pe fraiereală, pe șmen și pe un comportament ca între boier și iobag”. Facem o pauză.
„Un șofer care se duce la o firmă merge să își negocieze contractul de muncă, nu salariul. În contract e și salarizarea, dar și obligații, și drepturi”.
„Din 2.500 venit, de fapt, grosul e diurnă! La pensie ce facem?”
Continuăm vlogul și vocea îi crește, pare deja nervos. „Sunt anumite informații că șoferul are salariul de 2.500 de euro. Primesc un salariu minim pe economie și restul e diurnă, în realitate. Ce fac ei la pensie? Corect și legal, tu conduci patru ore. Mergi patru ore și mai ai jumătate de oră să găsești parcare. Deci, 9 ore. Mai ai pauzele de 45 de minute. Și apoi intri la repausul zilnic. Sunt români care merg în Anglia și care conduc ca nebunii câte două-trei zile. Când ajung, descarcă tone de stofe cu mâna, apoi se întorc înapoi la Alba Iulia. Știu ei despre cine vorbesc. Poți avea o negociere să descarci pentru o sumă, dar nimeni nu te poate obliga. Acest lucru trebuie însă să apară în contractul de muncă. Pentru o descărcare, firma ia 200-300 de euro, iar firma îl pune pe șoferul român să descarce gratis?”, continuă șoferul ajuns deja la paroxism.
Mihai a transpirat. Face o pauză de țigară. Fumează și trei pachete în zilele tensionate. „Altfel aș înnebuni”, se scuză.
Se întoarce și încheie înregistrarea pe care vrea apoi să o posteze pe Facebook-ul său. „Vreau să arăt fața nevăzută a lucrurilor, aia care ne face să nu ne întoarcem în România. Cred că 50 de mii de șoferi vechi care au plecat din România s-ar întoarce mâine. Inclusiv eu”, spune bărbatul.
Dacă îi vezi de aproape pe șoferi, realizezi că toate prejudecățile legate de apartenența la nații se infirmă când „se învârte roata”
Masa de seară, la piciorul vagonului
În parcarea păzită din portul Cherbourg se adună alți șoferi. De plictiseală, de dor de casă. Mihai și soția lui, Silvia, cu care șofează în tandem câte șase luni pe an, au pregătit la roata camionului ciorbă de burtă.
Un rus abțiguit bine, ciupit de vărsat, își arată sticla pe care o ține în haină ca pe-un bebeluș. Caută tovarăși de pahar. Dar nu are noroc la camionul ăsta.
Un alt român, Ștefan, un clujean pe drumuri de vreo 16 ani, e bucuros că nu plouă. Așa poate să-și încălzească mâncarea afară și așa capul tractor să nu miroasă a cantină. Soarbe în picioare din ciorba de burtă. Îi invidiază pe Mihai și Silvia că sunt împreună.
„Soția mea nu ar rezista. Am zis că-i plătesc eu tot ca să își ia atestatele. Dar nu poate. E o femeie mai… Știi melodia aia: «e sofisticată, mă»?”, spune Ștefan. O știu și înțeleg mai bine situația când văd poza de pe ecranul telefonului său: o frumusețe blondă, într-o rochie „princess”, albicioasă. Vorbesc la telefon de vreo trei ori în timpul mesei de la piciorul vagonului.
Șoferul care visează la salonul hairstyling
Ștefan este sculptor și a lucrat în Casa Poporului.
Când a văzut că fabricile de pe lângă Cluj se prăbușesc una câte una, a devenit șofer. „Îmi place în camion, drumul, șoferia, îmi place. Financiar, am făcut o alegere bună. Mama a fost profesoară toată viața, soră-mea este doctoriță, de 16 ani în Londra, pentru că în țară primești bacșiș, nu salariu. Spuneți-mi ce să facă tineretul de azi cu maximum 2.000 de lei salariu? Cum își ia o casă? Nu se poate. Cum își face o familie frumoasă? Eu îs plecat numai ca să îmi termin visurile”, spune Ștefan.
Iar visul lui e să aibă un salon de hairstyling în Cluj. Bărbatul are 50 de ani, pe care nu i-i dai, un cercel în urechea stângă și o cincinală. Cinci ani mai stă și gata.
Kalispera, Panos!
Panos e grec, dar nu din această cauză nu și-a făcut nici un plan. Dacă îi vezi de aproape pe șoferi, realizezi că toate prejudecățile legate de apartenența la nații se infirmă când „se învârte roata”.
Panos are doar două săptămâni de când s-a angajat la o firmă irlandeză. A încercat și la el acasă, în Grecia, dar primea doar 800 de euro, la un program de 15 ore pe zi. Așa că a plecat. Ochii îi capătă, la neonul firav, scânteieri de diamant. Nu e de la vreo emoție, ci de la pălinca dată de Mihai.
Grecul vorbește perfect româna. Are un frate în București și tatăl său a avut afaceri la noi. Așa că el a învățat de mic româna și a făcut multe vacanțe la noi. „București, Sinaia, urșii la pădure, râuri, la sat frumos, la Iași, la sat cu porci, cu găini, fetele din România”, înșiruie grecul aceleași clișee care ne măgulesc.
Cât să le facă celorlalți și mai tare dor de casă. „Mulțumesc, colega, că mi-ai bătut în geam”, zice Panos.
„Kalispera”, îl salută grupul, parcă mulțumindu-i că și el ne prețuiește limba. Bucătăria ambulantă a fost strânsă de Silvia, pălinca gătată, așa că fiecare la camionul lui acum, camion de care sunt deja legați ca siamezii.
Că marfa e mai importantă.
Citește și: