Aceasta a modificat o normă din 2017 privind asigurările din România.
Pe lângă varianta electronică a poliței de asigurare RCA, dovada se va putea face și prin interogarea bazei de date cu asigurările auto obligatorii.
Problema polițelor emise electronic a apărut în timpul ultimelor luni, după ce unii șoferi au fost amendați.
Poliția interpreta astfel o prevedere din Codul Rutier care prevede ”obligația conducătorului autovehiculului de a avea asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare şi, după caz, atestatul profesional, precum şi celelalte documente prevăzute de legislaţia în vigoare”.
Cu toate că asigurările se pot face pe internet, dovada încheierii actului o constituia emiterea poliței RCA în sine. Astfel, dovada, adică polița pe hârtie, trebuia prezentată în original.