Este vorba despre documente emise de o
Autoritate Publică, așadar prevederea nu se aplică pentru asigurarea auto
obligatorie RCA. În ceea ce privește Inspecția Tehnică Periodică, document emis
de Registrul Auto Român, încă se așteaptă o clarificare fiind vorba și de
chestiuni care țin de siguranță rutieră (circulația cu ITP-ul expirat poate fi
periculoasă mai ales pentru mașinile vechi, cu rulaj ridicat, unde ITP-ul se face
la 12 luni).

Astfel, în baza dispozițiilor articolului 14 al
Decretului nr.195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României,
toate documentele eliberate de autoritățile publice își mențin valabilitatea pe
perioada stării de urgență. În consecință, inclusiv atestatele și certificatele
de pregătire profesională a căror valabilitate expiră acum se vor considera ca
fiind valabile, dar numai pe perioada stării de urgență, și numai pe teritoriul
României.

”Șoferii
care continuă să execute curse externe, având atestatul expirat, sau a cărui
valabilitate urmează să expire în perioada situației de urgență. trebuie să fie
conștienți însă de faptul că există posibilitatea ca în țările de destinație,
precum și în cele tranzitate, să întâmpine dificultăți mai mult sau mai puțin
discutabile, a afirmat Sandor Gabor”, președintele Institutului de Formare
Profesională în Transporturi Rutiere.

 
 

Urmărește-ne pe Google News