„Maşina şi-a continuat deplasarea câţiva kilometri, până într-un sens giratoriu din municipiu, unde, după ce şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, s-a răsturnat”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Conducătoarea autoturismului, o femeie de 28 de ani din Arad, a fost testată cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, testarea cu aparatul din dotare a indicat o valoare pozitivă pentru consum de substanţe psihoactive.
Șoferița nu a fost rănită în urma accidentului, însă ea a fost dusă la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi substanţelor consumate, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Totodată, femeia a fost amendată cu 2.640 de lei, pentru circulaţie pe contrasens, nerespectarea dispoziţiilor poliţistului rutier, nerespectarea semnificaţiei culorii roşu a semaforului, depăşirea liniei continue, conducere agresivă şi lipsa centurii de siguranţă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
durban22 • 24.01.2024, 10:43
De ce puscaria nu este valabila si in ROMANIA, pentru alcool si droguri ,chiar daca nu s-a comis nici un accident cu pierderi de vieti omenesti ??.