Femeia care conducea tractorul spune că BMW-ul a venit cu viteză nebună. Foto: Captură video Exploziv News 24
Un copil și doi adulți au fost răniți joi, la Conțești, în Teleorman, unde un BMW a lovit în plin un tractor condus de o femeie și l-a rupt în două, scrie Observator News.
Accidentul a avut loc pe DJ 506 și a adunat pe șosea zeci de oameni, speriați de zgomotul produs de impact. Femeia care conducea tractorul susține că a vrut să facă stânga de pe drumul principal, că s-a asigurat, dar că nu și-a dat seama că mașina pe care o văzuse la mare distanță ar fi putut să ajungă atât de repede lângă ea.
„Am pus semnal, m-am asigurat că nu era nimic, era o mașină, dar foarte departe, la 600, 700 de metri, un kilometru. Cum am virat, m-a luat în plin!”, a declarat ea. Femeia susține că BMW-ul circula cu viteză foarte mare prin localitate.
În urma impactului dintre autoturism și tractor, cel din urmă a fost rupt în două, iar autoturismul a intrat într-un cap de pod. Victimele, două femei și un copil de 3 ani, au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale.