Aparatul radar al poliției a înregistrat că femeia a depășit limita legală de viteză cu 74 km/h, motiv pentru care polițiștii i-au reținut șoferiței permisul de conducere pe loc, suspendându-l pentru 120 de zile, și i-au aplicat o amendă de 2.025 de lei.

Această sancțiune a fost una dintre cele aplicate săptămâna trecută în cadrul acțiunii naționale SPEED, desfășurată pentru a verifica respectarea limitelor legale de viteză și pentru a preveni accidentele cauzate de viteză excesivă.

În județul Galați, polițiștii au aplicat 577 de amenzi șoferilor care au depășit viteza legală, valoarea totală a sancțiunilor ridicându-se la 465.750 de lei.

De asemenea, au fost reținute 35 de permise de conducere: 32 pentru depășirea vitezei cu peste 50 km/h și 3 pentru depășirea cu mai mult de 70 km/h.

Google News Urmărește-ne pe Google News