Mai erau doar câteva minute până la intrarea în anul 2013, când fraţii Florin şi Traian Dascălu au ieşit în faţa casei lor din comuna Floreşti, pentru a sărbători. Imediat s-a luat după ei şi fiica lui Traian, o copilă în vârstă de numai 3 ani. Cu toţii aprindeau artificii, când o maşină a apărut pe stradă şi i-a izbit în plin. Şoferul a încetinit pentru câteva clipe, apoi a demarat şi s-a făcut nevăzut.
Unul din fraţii Dascăl a murit pe loc, altul pe drum spre spital, iar fetiţa a doua zi. Tânărul a fugit de la locul accidentului, a abandonat maşina cu parbrizul spart şi s-a ascuns la o pensiune, cu amicul cu care se afla în maşină. El s-a predat doar a doua zi poliţiei, pretextând teama de persoanele care se aflau împreună cu victimele.
Şoferul a beneficiat de prevederile privind reducerea pedepselor cu o treime, în cazul recunoaşterii faptelor. Acesta a susţinut că înainte de a produce accidentul a consumat un pahar mic de ţuică. Tânărul este căsătorit şi are un copil de câteva luni.
Nu de acelaşi tratament s-a bucurat Cosmin Ioan Pop, pasager în maşină, care va fi judecat separat pentru favorizarea infractorului. În cazul său, procurorul s-a opus acordării de circumstanţe atenuante, deoarece prin mărturia sa a apreciat că ascunde adevăratul motiv al cazării la pensiune, şi anume ştergerea urmelor băuturii alcoolice.
Reprezentanţii rudelor victimelor au solicitat, la judecarea dosarului, daune morale totalizând peste 1,1 milioane euro. Magistraţii au acceptat pentru soţia bărbatului şi a fetiţei decedate, despăgubiri morale în valoare de 180.000 euro, pentru mama celor doi fraţi, suma de 103.500 euro, iar pentru cele patru surori, câte 45.000 de euro.
Decizia Judecătoriei Cluj poate fi atacată cu recurs.
Știri România Comentează