Sursa citată a vorbit cu cetățeanul german de origine română care a produs accidentul din 13 februarie în urma căruia și-a pierdut viața agentul Radu Trihenea, care avea 38 de ani. M.P.S. spune că a fugit din țară, în Germania, după ce a primit mai multe amenințări. El a declarat că nu se va întoarce decât dacă i se va asigura protecția, explicând că a fost bruscat și în noaptea în care s-a produs accidentul.

„Eu sunt de câteva zile în Germania! Oricum am vrut să plec anul acesta în Germania, ca să-mi verific sănătatea, pentru că în România nu aveam asigurare de sănătate și nici posibilități financiare”, a dezvăluit bărbatul.

El a încerc să explice și motivele care l-au făcut să părăsească România, după accident: „Nu am plecat ca să mă sustrag justiției. Am plecat pentru că nu am mai suportat psihic. Am fost amenințat în seara accidentului, când am fost dus pentru a-mi recolta probe biologice, cu moartea de un membru al familiei, care a fost legitimat de unul din cei trei polițiști care m-au însoțit. Am mai primit amenințări noaptea la telelefon cu număr ascuns”.

Bărbatul mai spune că vecinii și oamenii de pe stradă îl priveau cu alți ochi după accident și unii nici nu mai răspundeau la salut. „Aveam gânduri sumbre, să-mi pun capăt zilelor. La sfatul unui prieten am hotărât să vin în Germania, unde am o soră și alte neamuri care mă ajută măcar cu vorbă bună”, a transmis șoferul.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Bărbatul a povestit sursei citate că s-a născut în Cisnădie, dar a fugit în Germania în anul 1988, trecând Dunărea înot. El intenționa să rămână definitiv în România, dacă nu s-ar fi produs tragedia din 13 februarie: „Nu știu dacă mă mai întorc în țară, poate dacă mi se asigură protecție. Deocamdată îmi fac actele, pentru că erau expirate de 12 ani. Aveam de gând să rămân până la capătul zilelor în România. Nu mi-a plăcut niciodată în Germania”.

Cât despre accident, recunoaște că are partea lui de vină: „Accidentul s-a petrecut și din cauza condițiilor meteo. Dar am și eu partea mea de vină. În săptămâna când am plecat auzisem că Radu (victima, n.red) este stabilă și că sunt șanse să se recupereze. Am sperat foarte mult să-și revină, că atunci putea spune și el cum s-a întâmplat accidentul. Îmi pare foarte rău că din cauza mea a murit un om. Cu treaba asta eu va trebui să trăiesc până la capătul zilelor”, a mai spus șoferul.

Surse apropiate anchetei, mai scrie Turnul Sfatului, spun că persoana în cauză se sustrage urmăririi penale. În plus, bărbatul ar fi căutat și de autoritățile din Germania, fiind acuzat de mai multe infracțiuni penale.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (4)

Eglwyswrw   •   05.03.2024, 03:46

Ma mir ca n-a publicat si adresa. Eventual orele intre care poate fi gasit.

DoarDiviziaB   •   04.03.2024, 08:29

Un asasin ce trebuie închis cat mai rapid. Auzi condiții meteo. Pai ce spune legea? Conduci adaptând la condițiile meteo.

Marica13   •   02.03.2024, 17:13

Bărbatul a povestit sursei citate că s-a născut în Cisnădie, dar a fugit în Germania în anul 1988, trecând Dunărea înot. El intenționa să rămână definitiv în România .....eeeee articol nu gluma :)

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI