În faţa anchetatorilor, tânărul a spus mai întâi că a plecat de la locul accidentului pentru că a crezut că a lovit o pasăre. Apoi s-a răzgândit și a spus că a lovit o vacă.
Inițial, el a fost reținut pentru 24 de ore și închis în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Poliției Constanța. Judecătoria Mangalia a decis duminică, 20 august, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.
Tânărul a intrat într-un grup de 8 pietoni sâmbătă dimineață, 19 august. Potrivit Poliției Constanța, accidentul s-a produs în jurul orei 5:25. În urma impactului, o fată de 20 de ani și un băiat de 21 de ani au murit pe loc, iar alte 6 persoane, toate cu vârste între 19 și 20 de ani, au fost rănite.
După accident, șoferul a fugit, dar a fost prins de polițiști la scurt timp, în stațiunea Vama Veche. Acolo, el a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.
Polițiștii i-au făcut dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.