Autoritățile române au reușit să îl localizeze pe șoferul criminal după ce doi complici care l-au ajutat să fugă din țară au fost reținuți. Ivanciu Corcioveiu va fi adus in România cel mai probabil vineri. Ela va fi cercetat pentru ucidere din culpă, fuga de la locul accidentului și conducere fără permis.
Florin Octavian Iacob, de numai 8 ani, şi Marian Copăceanu, de 9 ani sunt cei doi copii din localitatea gălăţeană Folteşti care au fost omorâţi de un şofer de 23 de ani, fără permis. Micuții se jucau lângă o fântână alături de alţi doi prieteni când și-au găsit sfârștiul sub roțile mașinii.
Tânărul de 23 de ani de la volan, din Târgu Bujor, conducea o mașină cu numere de Bulgaria, și, din primele cercetări, se pare că ar fi făcut curse cu o altă maşină. El a intrat cu viteză în curbă, lovind copiii şi târându-i 20 de metri pe asphalt, până într-un zid al Primăriei.
Citește mai mult: Poveste cutremurătoare în cazul micuților omorâți de un șofer în Foltești! FOTO