Andrei M, cumnatul șoferului microbuzului, susține că rudele lui Petru Zălar au plecat în Ungaria, după ce au aflat despre accident, conform spynews.ro.
„Șoferul e cumnatul meu…ce să zic despre el, ne-am înțeles foarte bine. Familia lui e disperată. Mama lui din Germania, cu frații lui, au pornit acolo la morgă. (…) Au fost la morgă și ziceau că Petru și încă trei persoane sunt desfigurate, nu se cunoaște care de unde este, sunt bucăți din ei pe acolo…”, a spus cumnatul lui Petru Zălar, pentru sursa citată.
Inițial au apărut informații potrivit cărora Petru Zălar ar face transport internațional de persoane, însă Andrei M. a afirmat că șoferul microbuzului se întorcea din Germania și ar fi fost de acord să-i transporte pe români, pentru a nu veni singur în țară.
„Nu făcea transport. El se întorcea din Germania, iar oamenii ăștia pe care i-a adus acasă, nu știu…el trebuia să vină în România, acasă, din Germania. El trebuia să vină acasă că era plecat în Germania și ăștia nu știu cum au vorbit cu el și le-a zis că e gol, că are locuri. Nu știu cum l-am sunat și mi-a zis bă cumnate uite, vin acasă și ca să nu mă duc gol, uite îi iau și pe ăștia. Ne cunoșteam foarte bine cu ei. Am primit 40-50 de telefoane, nimănui nu-i vine să creadă, pentru că a fost un om respectuos, prietenos cu toată lumea”, a mai precizat Andrei M.
În stare de șoc, bărbatul spune că Petru Zălar a lucrat 10 ani în Spania și apoi în Germania, la cules de căpșuni.
Familiile celor nouă români morţi în accidentul din Ungaria vor fi despăgubite, după cum susține primarul comunei Mica, județul Mureș, care a luat legătura cu asiguratorul.
Citește și Mărturia unui șofer care a filmat accidentul din Ungaria, în care au murit nouă români: “Ăsta-i de la noi din zonă”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro