Accidentul rutier s-a produs chiar înainte de ora 8.30. Șoferul orădean conducea un TIR pe direcția Brno – frontiera Slovacia, aflată în apropiere. Lucrătorii rutieri se aflau pe autostradă cu un camion la care era atașat un indicator rutier.

„Din motive încă nedeterminate, șoferul camionului a intrat în plin într-un vehicul marcat, care se deplasa cu viteză redusă, iar efectul a fost că aceste vehicule au lovit apoi bornele centrale. Șoferul camionului a rămas încarcerat”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Petr Vala.

Șoferul român se numea Dinu Florin Demian, era din Oradea și lucra pentru o firmă de transport din Arad.

Noi imagini cu locul unde a murit Dinu

Poliția cehă a publicat noi imagini video de la accident și sunt surprinse momentele de după impact, când mai mulți agenți încearcă să ajungă cât mai repede la șoferul român, în cabină. Din păcate, pe imagini se vede cum unul dintre polițiștii urcați pe cabină le face semn celorlalți care trăgeau de portiera blocată că șoferul nu mișcă.

La scurt timp au ajuns la locul accidentului pompieri și paramedici. În ciuda îngrijirilor primite la fața locului, Florin a decedat.

„Am trimis un elicopter și un echipaj medical la sol, la fața locului. Salvatorii l-au resuscitat pe bărbatul de vârstă mijlocie”, a declarat Hedvika Kropáčková, o purtătoare de cuvânt a serviciului de salvare. O ambulanță a salvatorilor l-a dus pe șoferul mașinii muncitorilor rutieri la spital cu coaste rupte și pentru investigații suplimentare.

„Pompierii s-au ocupat de descarcerarea bărbatului. Camionul a avut o scurgere de câteva sute de litri de combustibil, pe care pompierii au acoperit-o cu material absorbant”, a declarat Jaroslav Mikoška, purtător de cuvânt al pompierilor din Moravia de Sud.

Firma pentru care lucra Florin Dinu Demian a postat un mesaj de condoleanțe pe Facebook.

„Cu regret anunțăm vestea trecerii în nefiinţă a colegului nostru Demian Florin Dinu, care în dimineața zilei de 28.05.2020 a fost implicat în tragicul accident rutier din Cehia.

A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristeţe şi durere. Întreg colectivul firmei LUAR SRL este alături de familia îndurerată și transmite sincere condoleanțe! Drum lin, Dinu!”, au transmis colegii orădeanului decedat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News