Camion a fost verificat de vameși la postul de taxare din La Turbie, sâmbătă, 30 mai, în jurul orei 5:00.

Ofiţerii au descoperit în mijlocul încărcăturii camionului 77 de pachete care conțineau canabis, în greutate de 82,6 kilograme cu o valoare de piață de 144.515 euro!

Iniţial, şoferul camionului, care venea din Spania, a negat că ar fi ştiut ceva de marfa pe care o transporta. Apoi a recunoscut că trebuia să livreze drogurile la Savona, Italia.

Primea 5.000 de euro pentru transport

Pentru acest transport special urma să primească 5.000 de euro.

Întrebat de președintele instanței dacă recunoaşte fapta, românul a răspuns, plângând: „Am fost un prost”.

Șoferul a fost condamnat la trei ani de închisoare.

Pe 11 mai, un alt șofer român a fost arestat de agenții vamali din Dijon, într-un spațiu de odihnă în apropierea orașului Ladoix-Serrigny. Peste 80 de kilograme de cannabis era ascunse în sacoșe de rafie, în remorcă, acoperite de încărcătura din acte, de plăci de polistiren.

Potrivit autorităților franceze, cu relaxarea restricțiilor cauzate de pandemia de coronavirus, și organizațiile criminale și-au reînceput activitatea, iar controalele la frontiere sunt înăsprite.

 
 

Urmărește-ne pe Google News