Fapta a avut loc vineri, 22 noiembrie 2024, în cadrul verificărilor de rutină, efectuate de poliția locală, pe timpul serii și nopții. Șoferul era angajat într-o operațiune de „comerț încrucișat”, adică transporta mărfuri între două țări altele decât a sa, în acest caz concret între Slovacia și Italia.
Bărbatul, de naționalitate moldoveană, părea să fie angajat al firmei românești, deținătoare a vehiculului. În urma unor verificări mai ample, agenții au descoperit că acesta lucra, de fapt, pentru o altă companie de transport, cu sediul în Polonia.
Acest lucru reprezintă o încălcare a legislației europene, privind angajarea șoferilor. Compania românească a fost sancționată cu o amendă de 4.130 de euro. Vehiculul a fost reținut administrativ în Italia, pentru o perioadă de trei luni.