Bărbatul a declarat că a plecat pentru că nu a avut loc să
oprească. A fost testat cu aparatul alcooltest și rezultatul a
indicat că nu consumase alcool. De asemenea, nici tânărul care
conducea ambulanța privată nu consumase băuturi alcoolice.

„În cauză a fost întocmit dosar penal și se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, au declarat reprezentanții IPJ Vaslui, conform publicației Vremea Nouă.

Accidentul a avut loc marți la prânz în localitatea Podeni iar
pompierii au intervenit de urgență, constatând că în ambulanța
privată avariată se aflau patru pacienți care mergeau la dializă
și șoferul mașinii. Patru din cele cinci persoane au fost rănite,
dar fără a le fi pusă viața în pericol, suferind traumatisme
cranio-faciale.

Salvatorii au venit cu patru autospeciale iar intervenția a fost coordonată de inspectorul șef al ISU Vaslui, colonelul Ghiorghe Blagoci, precizează sursa citată.

Sursa foto: Vremea Nouă

 
 

Urmărește-ne pe Google News