Șoferul vinovat era Simion Moldovan, un fost poliţist dat afară din sistem pentru comportament inadecvat şi pentru că ar fi fost prins beat la volan. IPJ Cluj a confirmat identitatea șoferului, arată bzc.ro
Simion Ionuț Moldovan a fost polițist în cadrul IPJ Cluj, fiind subofițer de ordine publică, la Poliția Cluj Napoca a mai fost prins băut în 2013. Judecătoria Huedin l-a condamnat pe Simion Ionuț Moldovan la pedeapsa de un an și zece luni închisoare, cu suspendare. În mașină se mai afla un alt bărbat, Cristian Costin, care i-a și mințit pe procurori despre modul în care s-au produs faptele. Și el a fost condamnat de judecători la șase luni de închisoare, cu suspendare, pentru mărturie mincinoasă.
Mai mult, fostul polițist ar fi intrat în atenţia presei după ce ar fi fost filmat într-o stare avansată de ebrietate sau sub efectul unor substanţe interzise, la sfârşitul lunii august, în curtea unor prieteni, în timp ce zăcea inconștient lângă un autoturism.
Din cauza comportamentului său, Ionuț Moldovan a fost părăsit de soție, în anul 2016, când aceasta a introdus divorț.
Fostul polițist a mai fost implicat într-un incident straniu. El a fost acuzat că a spart mai multe becuri dintr-un parc public, având un comportament total neadecvat.
Surse din Poliția Cluj susțin că totul a fost mușamalizat de șefii de atunci ai IPJ Cluj, având în vedere că părinții lui Moldovan sunt tot polițiști. Mama lui este secretara Poliției Huedin, iar tatăl lui, comisar șef Simion Moldovan, șeful Biroului de Cercetări Penale din cadrul Poliției Huedin, în prezent avocat.
Simion Ionuț Moldovan revenea duminică dimineața, 30 septembrie 2018, de la o petrecere, la volanul unui Audi A4. El a tăiat o curbă și a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal un autoturism Peugeot, condus regulamentar de un bărbat din județul Mureș. Autoturismul lovit a fost aruncat de pe drum, iar motorul i-a sărit din loc.
Sursa foto: bzc.ro
Răsturnare de situație în cazul copilului care și-a omorât bunica. O mamă susține că băiatul a fost transferat la aceeași școală cu fiica ei. Ce spune Inspectoratul Școlar
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro