Măsurile restrictive urmează să fie propuse Grupului de lucru de la Sofia, în urma unei reuniuni la Ministerul bulgar al Sănătăţii. În cazul în care acestea vor fi aprobate restricțiile vor intra în vigoare la sfârșitul săptămânii.
Dancio Pencev, şeful Inspectoratului regional de sănătate, a anunțat că aproape toate paturile din spitalele mari din Sofia sunt ocupate şi că presiunea cea mai mare vizează unităţi de Terapie Intensivă.
„Situaţia la Sofia este foarte alarmantă”, a declarat oficialul, care estimează că aproximativ 75% dintre paturile spitalelor din capitala bulgară sunt ocupate, potrivit Ziarului Novinite.
Potrivit acestuia, în prezent aproximativ 75% din paturile din spitalele din Sofia sunt ocupate. Dancho Penchev a adăugat că măsurile nu vor fi puse în aplicare peste noapte, ci va exista un interval de implementare. El a spus că aceste măsuri sau unele dintre ele vor fi introduse cel mai probabil vineri, însă acest lucru va fi stabilit după o a doua întâlnire cu Ministerul Sănătății.
Între timp cele 120 de paturi de la Spitalul Universitar Sf. Ana sunt ocupate în proporţie de 102%, a anunţat doctorul Bliznakov de la acest spital, care precizează că 35% dintre pacienţii secţiei de pediatrie sunt bolnavi de Covid-19.
Potrivit datelor Uniunii Europene, Bulgaria este a patra țară din blocul comunitar cu cel mai mare număr de decese raportat la populație în ultimele 14 zile, după Slovacia, Cehia și Ungaria.