Martorii au spus că arestările au avut loc chiar lângă sediul Comisiei Europene, în Rue Archimède, într-un apartament din apropierea Café Berlaymont, unul din locurile favorite de petrecere a timpului al oficialilor de la Bruxelles.
„Cele două persoane au fost private de libertate, audiate de serviciile de poliție și eliberate după audierea lor”, a spus purtătorul de cuvânt, confirmând relatările anterioare din presa belgiană.
El „nu a putut confirma proveniența muniției menționate” și a spus că „o anchetă (era) în curs” pentru a determina de unde provin gloanțele.
Potrivit cotidianului în limba flamandă Het Nieuwsblad, locuitorii i-au văzut pe cei doi bărbați trăgând la întâmplare cu arme de foc de la o fereastră deschisă și au chemat poliția.
Armele s-au dovedit a fi pistoale cu aer comprimat, a descoperit poliția. Dar, la percheziționarea clădirii, poliția a găsit peste 200 de cartușe de muniție „destinate pistoalelor-mitralieră folosite de trupele belgiene”, relatează Het Nieuwsblad.
„Am auzit unul sau două zgomote puternice și ne-am întrebat ce este”, a spus Angelo Galatanu, chelner la un bar de lângă clădirea în care au fost făcute arestările.
Alți doi comercianți au spus că au văzut o acțiune a poliției pe stradă în acea seară, dar poliția nu i-a oprit pe oameni să treacă și strada nu a fost niciodată închisă.
Într-o declarație pentru Politico, ministrul belgian al Apărării, Ludivine Dedonder, a transmis că nu va face nicio „declarație concretă” cu privire la caz, deoarece acesta este în prezent investigat atât de ministerul său, cât și de serviciile judiciare.
„În calitate de ministru, aș dori să repet că acest tip de comportament nu este acceptat în cadrul ministerului apărării”, a spus Dedonder, adăugând că „au fost luate imediat măsurile de precauție necesare”, odată ce ancheta a început.
Nu există nicio indicație a vreunui motiv politic în acest caz. Cei doi soldați făceau parte din aviața belgiană.