Ucrainenii fac haz de necaz, după ce rușii au furat toate televizoarele din muzeul de la Cernobîl: „Ne-au îmbogățit colecția cu niște conserve expirate anul trecut”
Toate televizoarele și monitoarele au fost furate, dar trusele cu alimente expirate și muniția soldaților ruși au fost abandonate în muzeul „Star Wormwood” de la Cernobîl, unde este prezentată povestea accidentului de la centrala nucleară de acum 36 de ani, a informat Serviciul de Informații ucrainean (SES), într-o postare pe Facebook preluată de postul public ucrainean.
„În drumul spre a încerca să-și pună în aplicare planul de «a cuceri Kievul în trei zile» , invadatorii ruși au trecut și pe la muzeul de la Cernobîl. Nu erau interesați de exponate sau de dramele oamenilor care au supraviețuit iadului nuclear, ci doar de televizoarele pe care le furau din muzeu!”, a transmis SES.
Ucrainenii fac apoi haz de necaz: exponatele în sine au rămas intacte, ba „expoziția a fost ușor «îmbogățită»”.
„După acești «oaspeți nepoftiți» au rămas truse alimentare și conserve cu termen de valabilitate expirat în noiembrie anul trecut, truse de testare pentru determinarea nivelului de intoxicație cu droguri (nici nu suntem surprinși), hărți cu semne ale acțiunilor lor ofensive, steaguri pe care plănuiau să le atârne pe clădirile noastre și, bineînțeles, grenade, mine, muniție … ”, a mai notat Serviciul de Informații din Ucraina.
Trupele ruse au capturat Centrala Nucleară de la Cernobîl, regiunea Kiev, în prima zi a invaziei Ucrainei, pe 24 februarie. Tot personalul stației care se afla acolo în acel moment a fost luat ostatic. Centrala a fost readusă sub controlul Ucrainei pe 31 martie.