„Ei bine, asta-i tot. Mulțumesc din adăpostul de la Azovstal, locul morții mele și al vieții mele!”, a scris Kozațki pe Twitter. „Cât timp sunt în captivitate, vă voi lăsa fotografii la cea mai bună calitate, le voi trimite la toate premiile jurnalistice și concursurile foto, dacă voi câștiga ceva, va fi foarte frumos după eliberare. Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin. Ne vedem!”, a adăugat Dmitro.
Rusia a anunțat vineri seara că a preluat complet controlul uzinei Azovstal, după ce ultimii militari ucraineni care erau acolo s-au predat.
„Teritoriul uzinei Azovstal din Mariupol, unde un grup de militanți ucraineni ai grupării naziste Azov este blocat din 21 aprilie, a fost complet eliberat. Tunelurile subterane ale întreprinderii, unde se ascunseseră militanții, au intrat sub controlul deplin al Forțelor Armate Ruse.
Din 16 mai, un total de 2.439 de naziști Azov și militari AFU blocați în interiorul uzinei și-au depus armele și s-au predat, în timpul operațiunii. Astăzi, ultimul grup de 531 de militanți s-a predat.”, a fost comunicatul Ministerului Rus al Apărării.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina