În contextul creșterii prețului la curent, autoritățile locale din Galați au decis să închidă lumina pe străzi pentru a mai reduce din costuri.
Astfel, primarul localității Slobozia Conachi a anunțat pe Facebook că iluminatul public va fi restricționat pe timp de noapte. Acesta va funcționa între orele 20.00-1.00 și 3.00-5.30.
„În perioada următoare cu toții va trebui să dăm dovadă de responsabilitate în vederea economisirii energiei electrice. Astfel, o primă măsură luată de administrația locală pentru reducerea consumului de electricitate, privește iluminatul public. Vă informăm pe această cale că la nivelul comunei Slobozia Conachi iluminatul public va funcționa între orele 20.00 – 1.00 și 3.00- 5.30” , a scris edilul Emil Dragomir.
Soluția găsită de primar pentru reducerea consumului de electricitate a stârnit însă controverse. Mulți dintre localnici au comentat la postarea edilului, criticând decizia.
„În perioada când iluminatul public va fi oprit, poate crește infracționalitatea (furturi). În acea perioadă ar fi recomandabil să patruleze echipaje de poliție (dar asta implică consum de combustibil)”, a transmis unul dintre localnici.
Comisia Europeană a propus măsuri de reducere a consumului de electricitate în statele membre, precum și plafonarea veniturilor companiilor din energie și introducerea unei „contribuții de criză”.