Săptămâna trecută, senatorul independent Constantin Popa a depus un proiect legislativ prin care să se înfiinţeze Regia Monopolurilor Statului. Parlamentarul susţine că este nevoie de o asemenea autoritate din cauza încălcării drepturile colective ale cetăţenilor români, acela de a dispune în mod liber de bogăţiile şi resursele naturale ale ţării lor. Aceasta ar putea fi rezolvarea proiectului de la Roşia Montană.
„Istoria reglementărilor post-decembriste în domeniul monopolului de stat nu este altceva decât istoria spolierii în ultimele două decenii a României. Această a culminat cu o aberaţie de drept constituţional pentru orice stat de drept, respectiv abrogarea unei legi organice, care reglementa regimul monopolurilor de stat (…) Slăbirea rolului statului în economie, ca urmare a aplicării cu rea-credinţă vădită a teoriei intervenţiei minimale a statului în economia de piaţă, este de natură să pericliteze siguranţa naţională a României, precum şi protecţia socială a cetăţenilor săi. Haosul ­le­gislativ deliberat a generat lipsa disciplinei sociale şi juridice. Ofensiva dorinţei de îmbogăţire rapidă a unor membri ai societăţii au supus resursele naturale unor acţiuni distructive fără precedent şi unei exploatări iraţionale necruţătoare. Propunerea pentru înfiinţarea Regiei Monopolurilor Statului izvorăşte din credinţa că a venit timpul ca resursele naturale ale ţării, obiectivele strategice de interes naţional şi activităţile cu ­ca­racter de monopol natural să fie administrate şi exploatate în interesul statului român şi al cetăţenilor săi. Orice for legislativ raţional ar valida acest proiect ­le­gislativ de consolidare a statului, de la care toţi cetăţenii aşteaptă protecţie şi ale cărui resurse bugetare au ajuns neîndestulătoare”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ”, îşi argumentează senatorul poziţia.
Senatorul Constantin Popa susţine că şi-a întemeiat demersul legislativ pe trei articole din Constituţia României – „Statul trebuie să asigure exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional”, „Bogăţiile de interes pu­blic ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite prin legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”, respectiv „Bunurile proprietate publică sunt inalienabile” – despre care susţine că au fost ignorate, „făcând necesară apariţia unei legi care să pună capăt situaţiei în care România a ajuns să deţină un singur monopol, şi anume pe fiscalitate. Adică, singurul care poate pune biruri pe spinarea contribuabilului român este Statul său”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Cristela Georgescu făcea o afirmație șocantă: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. De câte ori îi criticați pe bărbați – spuneți despre ei că nu așa, că așa, că ce – i-ai castrat!” Și soțul ei a stârnit multe reacții cu declarațiile pe care le-a făcut
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
FANATIK.RO
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Vreme mai caldă decât normal în perioada sărbătorilor. ANM a emis prognoza meteo până pe 6 ianuarie 2025
Observatornews.ro
Vreme mai caldă decât normal în perioada sărbătorilor. ANM a emis prognoza meteo până pe 6 ianuarie 2025
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI