Încărcătura a fost îmbarcată pe aeroportul din Kinshasha în locul unui transport declarat de mobilă. Responsabilii serviciului vamal de pe aeroportul RD Congo au fost interpelați vineri cu privire la acest caz de trafic cu solzi de pangolin.
Potrivit unei relatări RFI, un bărbat care lucra pentru o agenție de turism s-a prezentat la biroul vamal de pe aeroportul internaţional din Kinshasa.
Acesta a pretins că acţionează în numele unui presupus diplomat român, aflat la sfârşit de mandat.
Lucru straniu, notează RFI, mandatul certificat folosit de pretinsul diplomat român fusese semnat la Luanda, în Angola (România nu are ambasadă în RD Congo şi reprezentarea diplomatică şi consulară a României în RD Congo este asigurată de ambasada României în Angola- n.red).
Anchetatorii congolezi au fost sesizaţi de către biroul turc de la Interpol şi au interpelat astfel mai mulţi agenţi din cadrul serviciului vamal de pe aeroportul Kinshasa, vămilor, Oficiului congolez de control şi serviciilor de mediu.
Conform informaţiilor RFI, alţi angajaţi din cadrul aceloraşi servicii au fost arestaţi cu câteva săptămâni în urmă într-un alt caz de trafic cu solzi de pangolin şi colţi de fildeş care aveau ca destinaţie Japonia şi Vietnam.
Ce este pangolinul
Pangolinii sau folidotele este un ordin de mamifere placentare nocturne lipsite de dinți, cu corpul lung, acoperit cu solzi cornoși care se îmbină întocmai ca țiglele de pe acoperiș, botul alungit, coadă foarte lungă, limba lungă protractilă și foarte lipicioasă, cu ajutorul căreia adună furnicile și termitele.
În prezent trăiesc 8 specii, 4 în Africa și 4 în Asia.
Pangolinii sunt vânaţi pentru carnea şi solzii lor, traficul fiind alimentat în special de cererea din China şi Vietnam, potrivit organizaţiilor pentru drepturile animalelor.
În timp ce carnea de pangolin este considerata o delicatesă, solzii se folosesc în medicina tradiţională chineză pentru tratarea unor afecţiuni, printre care astmul şi artrita.
Pangolinul este declarat animal protejat începând din septembrie 2016 prin Convenţia internaţională privind comerţul cu specii ameninţate cu dispariţia (CITES).
El a câştigat titlul de neinvidiat de cel mai traficat mamifer din lume, circa un milion de pangolini fiind capturaţi în ultimii zece ani în pădurile din Asia şi Africa.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!