Firmele care trimit salariații în șomaj tehnic, dar apoi îi pun la muncă săvârșesc o ilegalitate, transmit autoritățile. Instituțiile statului vor relua inspecțiile din data de 16 mai.

Peste 725.000 de români aveau contractele de muncă suspendate la data de 30 aprilie, conform datelor Ministerului Muncii, iar 276.000 au fost încetate.

În perioada șomajului tehnic angajatorul nu poate solicita angajatului să presteze muncă. Angajatul se poate întoarce la programul de lucru doar dacă angajatorul dispune reînceperea activității, ocazie cu care încetează măsura suspendării unilaterale a contractului individual de muncă. Verificarea respectării condițiilor de acordare a șomajului tehnic revine ITM (Inspectoratelor Teritoriale de Muncă – n. r.).

Ministerul Muncii:

“Menționăm că pe perioada șomajului tehnic, contractul individual de muncă se suspendă din inițiativa angajatorului”, mai arată instituția.

Din 16 mai încep controalele

Ministerul condus de Violeta Alexandru spune că după încetarea stării de urgență vor fi efectuate controale.

Instituția anunțase suspendarea inspecțiilor la angajatori în data de 18 martie.

De la lege la realitate e cale lungă

Mai mulți angajați s-au plâns de faptul că sunt chemați la muncă, deși teoretic sunt în șomaj tehnic.

Jurnalistul Costi Rogozanu a anunțat, la jumătatea lunii aprilie, că demisionează de la postul Realitatea Plus, denunțând presiunile la care sunt supuși angajații trimiși în șomaj tehnic ca aceștia să vină “voluntar” la muncă.

Genoveva Grigoroșcuț, administrator special al Realitatea Media, a respins atunci acuzațiile, declarând că nimeni nu forțează angajații “nici să stea acasă, nici să vină la muncă”, potrivit G4Media.

Cazuri similare au mai fost semnalate și în domenii precum organizarea de evenimente, construcții și chiar și meserii care implică munca de acasă.

Angajații spun că le este greu să refuze, de teamă să nu fie concediați.

A fost plătit șomajul tehnic pe martie

Ministerul Muncii a mai arătat că, până la data de 28 aprilie, fuseseră depuse 55.430 de cereri pentru acordarea de șomaj tehnic, fiind vizate 482.769 de persoane.

Astfel, până la data respectivă plățile oferite de agențiile județene de ocupare a forței de muncă au fost de 308,3 milioane de lei pentru șomajul tehnic, reprezentând plata pentru toate cererile depuse.

Pentru contractele suspendate în luna aprilie banii se vor acorda în luna mai.

În ceea ce privește Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, menționăm faptul că la nivelul agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială/a municipiului București au fost validate 54.591 de cereri. Până la data de 27.04.2020 au fost efectuate plăți în valoare de 93.699.417 lei, aferente unui număr de 49.566 de solicitanți, care au transmis documentația prevăzută de legislație, prin care sunt reglementate aceste plăți.

Ministerul Muncii:

Potrivit Avocat.net, în situația în care o persoană are mai multe contracte, iar unul dintre acestea a fost suspendat, atunci salariatul poate cumula salariul de pe unul dintre acestea cu indemizația de șomaj tehnic.

Șomajul tehnic se acordă doar pe perioada stării de urgență.

 
 

Urmărește-ne pe Google News