Această misiune de 53 de zile ar trebui să facă posibilă prelevarea primelor mostre pe partea ascunsă a Lunii, o regiune a satelitului Pământului rar explorată, potrivit Xinhua.
Sonda va încerca să colecteze material lunar şi să efectueze alte experimente în zona sa de aselenizare. Pentru a face acest lucru, va fi folosit dispozitivul de forare pentru a prevala probe de sub suprafaţă, precum şi braţul robotic pentru a prinde materialul, direct pe suprafaţă în acest caz.
Procesul este de aşteptat să fie finalizat în următoarele două zile, a precizat Xinhua, după care Chang’e 6 va încerca să plece de pe partea îndepărtată a Lunii.
Partea îndepărtată a Lunii, importantă pentru cercetare
Oamenii de ştiinţă cred că partea întunecată a Lunii – numită aşa pentru că este invizibilă de pe Pământ şi nu pentru că nu captează niciodată razele Soarelui – este foarte promiţătoare pentru cercetare, deoarece craterele sale sunt mai puţin acoperite de fluxurile de lavă antice decât cele de pe partea apropiată şi vizibilă.
Prin urmare, ar putea fi mai uşor să se colecteze probe acolo, pentru a înţelege mai bine cum s-a format Luna.
„Probele colectate de Chang’e 6 vor avea o vârstă geologică de aproximativ patru miliarde de ani”, a declarat Ge Ping, director adjunct al Centrului de Explorare Lunară şi Inginerie Spaţială din China.
China a mai trimis un dispozitiv pe partea îndepărtată a Lunii în 2019, dar nu a adus nicio probă.
Sub preşedintele Xi Jinping, China şi-a extins semnificativ programele spaţiale, investind miliarde de dolari în sector pentru a-i ajunge din urmă pe liderii americani şi ruși.
FOTO: Profimedia