Potrivit British Skin Foundation (BSF), este important ca cei afectaţi de bolile de piele să fie atenţi la factorii emoţionali care le-ar putea cauza problemele, pentru a putea înlătura disconfortul psihic resimţit din cauza acestor maladii.
Un sondaj realizat în rândul a 105 medici şi asistente specializaţi în boli de piele a arătat că 41% dintre aceştia au constatat o creştere notabilă a acestor afecţiuni, 5% – o creştere „uriaşă” şi aproape jumătate dintre specialişti au remarcat o uşoară creştere.
Tot aproape 50% dintre cei chestionaţi au spus că motivele legate de stres, care pot favoriza apariţia unor afecţiuni ale pielii, ar trebui luate mai în serios, mulţi precizând că psihoterapia inclusă în Serviciul naţional de sănătate britanic (NHS) ar trebui să fie mai accesibilă. Sondajul a fost realizat la conferinţa anuală a Asociaţiei Britanice de Dermatologie.
„Recesiunea aduce o serie de probleme care sporesc stresul şi nefericirea milioanelor de oameni care au o boală de piele”, spune Bevis Man, membru al British Skin Foundation.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
FANATIK.RO
De ce latră câinii în somn. Specialiștii explică fenomenul și oferă sfaturi importante
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Observatornews.ro
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri